|
Întălnire Oarbă
Mi-am zis: de ce nu? şi m-am înscris şi eu la unul din serviciile alea care-ţi dau o întălnire oarbă, aşa zis. Interpretaţia mea era că trebuie să fi orb să accepţi ce-ţi cade în cale, dar ce aveam a pierde? Maximum mă duc la toaletă şi ies pe geam.
M-am descris oleacă mai înalt, oleacă mai tînăr, oleacă mai lat în umeri... păi toţi fac asta am citit undeva şi nu vroiam să fiu eu cel diferent. şi am dat de o fată. Mi-a povestit ceva baliverne, i-am povestit ceva baliverne, i-am scris ceva poezii, după cîteva luni ne-am tocmit să ne întălnim.
Am fugit de la institut. Mi-am pus perniţe la umeri, un cizmar mi-a bătut talpă groasă la pantofi... am ajuns la cafenea. M-am asigurat întîi că aveau toaletă şi că toaleta avea geam, şi m-am pus la aşteptat. Exact la ora convenită a intrat. Doamne, Doamne, Doamne (de trei ori Doamne) – ce frumuseţe. O fineţe de trăsături, o supleţe de mijloc, o lungime de picior... era a mea, trebuia să o cîştig cost ce costă, să ne căsătorim în cîteva ore, să avem opt copii... nu, nu în cîteva ore, să-i recomand frizerul meu, totul, totul, totul (de trei ori totul).
S-a aşezat, a zîmbit sfioasă, iar eu am pornit direct la atac. Trebuia să o impresionez nu numai cu umerii mei largi dar şi cu intelectul meu, şi mai larg.
“Ştii că pămîntul este plat şi soarele se învîrte în jurul lui?” Cum nu a răspuns imediat, pesemne năucită de adîncimea cunoştinşei mele, am continuat să o cuceresc mai departe. “Nimeni nu a ajuns să meargă pe lună, ştii ce departe e? COVIDul a fost inventata de societăţile farmaceutice ca să se îmbogăţească. Dinozaurii au fost inventaţi de germani, te-ai gîndit vreodată la asemănarea dinozaur şi zaurkraut? Aha, văd că dubiul îţi naşte în suflet. Şi vîrsta lumii este de...” m-am uitat la ceas ca să nu spun vre-o nerozie... “acum exact cinci mii şapte sute optzeci şi patru ani, o sută paisprezece zile, cinci ore şi opt minute,” am terminat triumfal. “Tot restul sunt constipaţii.”
“Conspiraţii.”
“Ah... ce?”
“Conspiraţii, nu constipaţii, din engleză. Ei zic Conspiracy Theory care se traduce în Teoria Conspiraţiei.” S-a depărtat oleacă de masă, să mă admire mai bine.
Doamne Doamne, Doamne (de trei ori Doamne) ştia şi engleză.
“Doamne, ştii engleză?”
“Da. Ştiu şi franceză, germană, rusă, idiş, bulgară şi ceva chineză. şi tu, ce limbi vorbeşti?”
Adecvată şi considerată întrebarea, aveam şi eu puterile mele.
“Păi şi eu ştiu limbi. Ştiu română, ardeleană, moldoveană, olteană. ştii că pepene galben îi zice zamoş în Moldova?”
“Ştii că pepene roşu îi zice harbuz, porumb îi zice popşoi, muşeţel îi zice romaniţă?”
Doamne, Doamne, Doamne (iar de trei ori Doamne) ce noroc de mine, ce împerechere divină. S-a apropiat iar de masă, pesemne că m-a admirat deajuns, şi mi s-a uitat direct în ochi.
“Mîncăm?”
“Mîncăm.”
Bani nu aveam dar asta nu mă îngrijora. Mă simţeam lup, cangur, cămilă, totul se va rezolva. şi mîncarea era delicioasă, ne-am delectat. Ea mă tot întreba de unde cunoştinţele mele savante în ale ştiinţei, a politicii, a literaturii (i-am declamat Scrisoarea III de la început la sfîrşit, fără să înţeleg mult dar cu patos, şi la sfîrşit m-a aplaudat şi a băut un suc de portocale în sănăntatea mea), m-a întrebat care era sursa constipaţiilor mele (eram sigur ca greşea la traducerea din engleză dar nu ştiam engleza ca să o contrazic) şi mereu rîdea, zîmbea, glumea... ce femeie zînă. I-am dat şi cîteva lecţii în subiecte în care ea nu era prea instruită, dacă judec după mirarea pe faţa ei. Cum de ce pisicile au numai patru vieţi şi nu nouă cum cred superstiţioşii, cum Elvis mai trăieşte şi trece o cură de slăbire într-o peşteră în Guatemala, cum că polul nord şi polul sud sunt numiţi invers ca să inducă în eroare o invazie din spaţiu, cum că Albă ca Zăpada avea opt pitici şi nu şapte, unul din ei o pitică...
“Spune, de la care institut ai fugit?” a întrebat deodată, şi eram fericit că îi pot răspunde.
“Nu am fugit, am luat un taxi.”
“Şi poeziile care mi le-ai scris cînd comunicam... tu le-ai scris? Sunt cam extraordinar de frumoase.”
Am roşit. Era primul om care îmi dădea un compliment aşa de intim şi simţeam că zbor.
“Eu. Şi nu stiu de ce. Poate că nu sunt prea... teafăr la minte?”
A luat un şerveţel şi a scris pe el cîteva rînduri, l-a împăturit şi mi l-a dat.
“Ai aici adresa mea. Cînd crezi că eşti pregătit, vin-o să mă cauţi. Nu ai să mă găseşti dar... nu vreau să te las cu mîinile goale.” S-a ridicat, a înconjurat masa şi mi-a depus un sărut pe frunte, a plătit masa şi mi-a lăsat un pachet de bancnote. “O să-ţi fie deajuns pentru un taxi înapoi, Socola sau Iaşi.” şi a plecat.
Am ajuns înapoi la institut. Eram aşa de fericit şi aşa de domol că m-au lăsat în afara camerei capitonate. Eram un om nou. Aveam un ţel.
Doi ani mai tîrziu am primit un pacheţel. L-am scos din hîrtie şi înăuntru era o carte care purta numele meu şi titlul: Geniu Nebun, ediţia... M-am umflat în pene ca trei curcani şi am arătat-o tuturor. “Zîna mi-a trimis-o, zîna mi-a trimis-o...”
Eram pregătit. Am despăturit şerveţelul şi l-am citit cu atenţie. “Mergi înspre nord, tot mereu spre nord pînă ajungi la capătul pămîntului. Acolo o iei la dreapta înainte ca să cazi, şi cîţiva kilometri mai departe mă găseşti.” Am zîmbit, am împăturit şerveţelul din nou, am luat cartea sub braţ şi am început să merg înspre nord. Odată şi odată, ajung la ea, asta-i sigur. Ce fericire.
|
|  |
