Începuturi, poate Acolo, unde zbor cu visul aerul e rarefiat ciocîrlia zboară jos, mult mai jos ca mine soarele închide un ochi să nu mă ardă... şi pe mine? închide al doilea ochi te înconjur... de cîte ori?... între genunchi şi glezne ridic ochii în sus să păstrez amintirea celor petrecute mai sus de genunchi mai în sus de coapse... mai dedesubt de şolduri? de amîndouă părţi a şoldurilor nu clipesc să nu-mi dispară vedenia împreună cu soarele cu ciocîrliile şi să cad la pămînt ca un muritor de rînd fără podoabele ce mi le ofereai fără glezne şi genunchi şi restul fără vis. Unde-ai fost? mă întrebi, căzut pe perna lîngă tine. Peste tot unde ai fost şi unde n-ai fost te-am aşteptat şi unde n-am fost am să fiu dacă ai să fii acum mîine în treizeci de ani. Perna lîngă mine, goală. Soarele, blestematul. Îmi pare rău, să ştii. Ştiu şi aştept noaptea să îmi fure viaţa iarăşi şi să te înconjur iar... de cîte ori?...între genunchi şi glezne.

• back to list   • back   • next

Diferenţa? Diferenţa între prima naştere şi a doua? Prima naştere nu ştiam nimic de bunătate de răutate de război, de gheţuş, de taxe de dragoste găsită pierdută iar găsită iar. Prima naştere? Nimeni nu m-a întrebat, înviat din nimic. A doua? Nimeni nu m-a întrebat nici a doua naştere dar cineva m-a atins cineva mi-a suflat aer în plămîni m-a înviat din moarte. Şi eu, care tocmai începusem să-mi regăsesc credinţa pierdută într-o putere superioară mi-am pierdut credinţa într-o putere superioară şi mi-am regăsit credinţa într-o putere mai superioară decît puterea superioară. M-am născut a doua oară. Cineva m-a atins mi-a suflat aer în plămîni m-a înviat din moarte. M-ai înviat din moarte.

• back to list   • back   • next

Tîrîitoare Mă tîrîi şi eu, pe pămînt, ca o tîrîitoare de rînd ca un melc uitat de gloata de copii care nici nu ştiu de codobelc şi de leuştean şi acum stau ferecaţi fiecare în bunkerul lor cu X-boxul şi Smartphoneul şi Instagramul lor personal ca un picior greu de masă grea împins încolo tras aicea mai face o zgîrietură pe parchet dar asta este tot ce face ca un pietroi într-un morman de pietriş vărsat de camion şi îşi trece zilele aşteptînd compresorul să treacă peste el şi să îl înfunde în smoală. Mă uit împrejur trec picioare peste mine lîngă mine ca zgîrie-nori uriaşi mai cu pantofi cu tocuri înalte mai cu tenişi mai cu bocanci ţintuiţi cu cuie de oţel din care cade şi un cuişor de cizmar lat la cap şi suplu la corp şi mă întreabă... ‘ce facem noi aice?’ la care nu am răspuns. Soare? Care soare? mă întreabă ochii şi nu văd pînă văd un soare verde cade peste mine val vîrtej mă ia în braţe mă strînge la piept Îţi dau o îngheţată? Nu îţi dau o îngheţată, îţi dau un sîn şi îmi dă un sîn îmi dă o inimă îmi dă o gură şi uite din tîrîitoare sunt deodată zmeu şi o trupă de piţigoi intonează melc melc codobelc fără cuvinte că doar nu ştiu să vorbească dar de cîntat ştiu ei încă cum mai ca o la Callas şi masa e plină de cozonac şi cireşi şi corcoduşe şi castraveţi (da, toate cu un c) şi pietroiul oftează încîntat explodează încîntat şi mii de perle care mai de care mai încîntătoare i se aşează în păr sub urechi în jurul gîtului de unde îi cad între sîni între şolduri între coapse Vii cu mine? îţ dau perlele, îmi zice. Vin cu tine, îmi dai dinţişorii? îi zic. Vii cu mine? îţi dau corpul, îmi dai cuvintele? şi mă ia de subsuori şi mă ridică cum ai ridica un fulg şi mă poartă pînă la uşă pînă la pat pînă sub cearşafuri perle căzînd în urma ei ca boabe de lună cu boabe de grîu crescînd în urma ei ca boabe de soare şi îmi dă creionul şi îmi dă hîrtia şi îmi dă corpul şi îi dau cuvintele. Zece ani de atunci ea nu a îmbătrînit o oră eu am îmbătrînit zece ani melcii sunt alţii piţigoii sunt alţii verdele e la fel neschimbat. Mi-l dai şi pe el? întreb. Ţi l-am dat acu zece ani, îmi răspunde, îmi ia cuvintele şi începe să le fredoneze. Adorm. Sper să nu mă scol.

• back to list   • back   • next

Fato Lasă-l în pace, lasă-l în pace fato, Fato fiindu-i chiar şi numele căţea de stradă devenită căţea de mine acum atîrnată de manşeta pantalonului tînărului poştar care o tot scutura înainte ca să arunce scrisoarea în curte şi să o ia la goană cu mica furie după el. Am primit factura de la ministerul de poşte ‘pentru una pereche de pantaloni măsura 38...’ care am plătit-o şi acum era înrămată într-o ramă de argint pe lîngă bucata de pantalon referită în zisa factură care am reuşit – cu mult effort – să i-o zmulg Fatei din colţi. O piesă de artă, Fato, i-am zis şi ea a mîrîit ca marea cunoscătoare de artă ce era. Iubitule, mi s-a plîns în scris poştarul că nu reuşeşte să-ţi aducă misivele mele de dragoste din cauza căpcăunului tău Fato şi că dacă vreau să le ai trebuie să ţi le aduc eu, personal. Adică să vin la tine. Mi-e teamă, încă nu ne-am întîlnit, încă nu ne-am cunocut decît doar prin vorbe. Crezi că Fato o să mă muşte şi pe mine? Iubito, mi-e teamă, nu de Fato ci de dragoste că ne iubim doar prin cuvinte şi ce se întîmplă dacă nu ne vom iubi şi prin ochi, mîini, restul? Fato o să te iubească mai ales dacă vii cu o fustă scurtă tare îi place să se plimbe sub fuste şi să se uite în sus, cred că-i un fel de gay căţea. Iubitule, uite zîmbesc numai la gîndul care mi l-ai semînat, aduc şi un ciolan? Iubito, Fato e vegetariană. * M-am tuns. M-am ras. Mi-am cumpărat o cămaşă nouă, pantofi noi (care mă strîngeau de muream) am spălat podeaua am tras buruienile de n-a rămas nici iarbă am pus un buchet de flori noi într-o vază nouă pe o faţă de masă nouă. Am aşteptat. Mai urîtă ca vecina mea nu putea fi, nu există, mai frumoasă ca Lolobrigida nu putea fi, nu există. Undeva între ele? A ajuns, coborît din taxi, tras din clopot la poartă. Fato a pornit-o val vîrtej la atac a sărit peste poartă s-a oprit sub fustă (era scurtă, slavă domnului) şi deodată o văd se gudură lîngă picioare se culcă pe spate jumatea de coadă rămasă din ceva luptă anterioară mătură praful ca nebună şi biata mea Fato începe să scheaune de parcă îi ofeream pizza ei preferată. Adică... ăsta-i căpcăunul? Verdele aplecat în jos s-a ridicat şi s-a oprit la mine. Doamne dumnezeule, marmură eram. Lemn, piatră, gheaţă. Adică asta era ceea care o chemam iubită de cîteva zeci scrisori încoace şi o situam între vecina mea şi Lolobrigida cînd o scală să o măsor contra ei nici nu exista, nici nu era inventată, nici nu putea fi inventată? Adică Shakespeare ar fi avut o maşină a timpului să o descrie în Iulia? Adică grecii ar fi putut ei să-şi închpuie chipul ei cînd au scris-o pe Euridice, pe Galatea, pe Alciona, pe Psyche? Fato a început să o tragă de un şnur a împins si deschis poarta a adus cîrpa ei preferată şi a întins-o înaintea ei... eu eram împietrit. Trăiam? M-a luat de mînă (iubita, nu Fato) m-a strîns la piept (iubita, nu Fato) mi-a dăruit dinţii şi tot ce era împrejur (iubita, nu Fato) mi-a împins un scaun să mă aşed (Fato, nu iubita) m-am aşezat iubita pe genunchii mei Fato pe genunchii iubitei şi poştarul tot îşi făcea cruce la adăpost în spatele gardului. S-a mutat la noi (iubita, nu poştarul) şi teamă nu mai era nimănui. Nici poştarului de Fato nici mie de dragoste. Dragoste, o, ce minunată invenţie mai eşti.

• back to list   • back   • next

Nevoiaş Dacă am nevoie de tine? Are soarele nevoie de hidrogen? Adică eşti aşa de încrezut că te crezi soare? Adică sunt aşa de încrezut că fără tine mă cred nimic. Dacă am nevoie de tine? Tenorul de operă grupa de rock clopoţelul de cristal au nevoie de aer? Să răsufle? Să se facă auziţi. O! Mai curînd aş zice ooo! Dacă am nevoie de tine? Cum cascada gravitaţia cum Einstein viteza luminii cum Bruno inclemenţa inchiziţiei. Aici m-ai pierdut oleacă. Gravitaţia înţeleg dar Einstein e trecut şi inclemenţa la condus pe Bruno la îngrozitoarea lui soartă. Einstein ar fi el trecut dar fără viteza luminii ar fi fost uitat. Iar uimitorul Bruno, născut sute de ani înaintea lui însuşi într-o lume controlată de o teribilă şi înapoiată inchiziţie tare i s-ar fi cuvenit clemenţa pentru adevăruri grăite dar tocmai inclemenţa lui Papa Clement (ce ironie, ce barbarie demnă de mitologie dar din păcate zilită-n realitate, ce erou, ce cadou făcut omenirii în clipa pieirii) este ce a făcut din el un martir de adevăruri absolute şi i-a dat o voce eternă, şi... o, ce voce... ştiu: ‘Maiori forsan cum timore sententiam in me fertis quam ego accipiam.’ ‘Poate că voi, cei care pronunţaţi sentinţa, vă temeţi mai mult decît mine.’ Ce intelect uriaş... Dacă am nevoie de tine? Linişte. O briză poartă frunze uscate pe unde argintate de la un mal la altul unde, plină de remuşcări le duce-n ţări şi mări. O broască încearcă să se caţere într-un copac, se crede pitpalac iar o veveriţă îi aruncă alune în cap, nu-i frumos veveriţă te văd din căpiţă unde cu a mea iubită rezistăm o grea ispită ne uităm în sus la stele mîini şi buze grele, grele ea cu-a ei şi eu cu-a mele. Da, am nevoie de tine. Fără metafore, nume de renume, ghici gicitoarea mea ghicitori? Fără. Adevărul adevărat. Tu. Părul tău în floare, umerii tăi sub ghirlande de mătase străvezie săndăluţele tale împletite de cărăbuşi jucăuşi şoaptele tale care nu-s auzite nici de mine dar ştiute şi care îmi ard adîncul urechilor cu făgăduinţe o mie... Poate aiurite iubite? Poate venite trăite scurte momente fericite? În căpiţă c-o fetiţă o iubită ş-o ispită ne uităm în sus la stele mîini şi buze uşurele eu cu-a ei şi ea cu-a mele. Iubitule, mă iubeşti? Fără metafore, nume de renume, ghici gicitoarea mea ghicitori? Fără. Da.

• back to list   • back   • next

Elegie Prigoană agoană m-ai plătit ca arvoană a zilei de mîine, da eu ce sunt cîine? Măi om, axiom şi binar şi binom, ăsta-i trai prigonit sub moluz şi granit de-i moarte de-i viaţă rămîi o paiaţă iar eu tot cucoană prigoană rămîn cînd tu bei afion din plesnitu-mi caţîn. Copilaş, îngeraş, fetiţă, ieri am vorbit toată ziua la lampă, la fel ca cele multe zile înainte de ieri, am bocit m-am tocmit uite n-a prisosit nici cît negru sub unghii şi uite atocma (sau ar fi atocmat) m-am lăsat păgubaş ce? să mor harţăgaş? mai bine mă port eu pe celalt făgaş... ce zici tu, copilaş? S-a uitat la mine cum te-ai uita la un nebun de care ţi-e milă ca la un nebun de care ţi-e frică ca la un nebun de care eşti îndrăgostită... Celalt făgaş?... verdele curgea din ochii ei şi mă îmbrăca în parfum de iarbă proaspăt tăiată cu sclipiri de smaralde dosite sub fruze abia născute din bobocei mititei răniţi cu săgeata vieţii... Celalt făgaş?... a repetat fără să se depărteze, mi-a oferit floarea obrazului şi a dus-o pînă la gura mea pe urmă a chiulit-o în sus pe deal cu vîntul sculptînd minuni vii, neaşteptate, în rochiţa ei. Nu am reuşit să o prind pînă m-a lăsat să o prind culcată pe un bolovan arţăgos care tot arunca cu pietricele în mine un început de sîn urcînd şi coborînd obosit, îmbietor, îmbătător, ademenitor. Nu l-am cules. Nu-l culegi? Nu-l culeg. Celalt făgaş, la dracu cu goană prigoană agoană, la dracu cu-a lor blestemata arvoană făgaşul zilei de azi, copilaş, îngeraş, fetiţă. Acolo unde eu calc pe spini şi tu îmi ungi salvă de trandafir acolo unde tu calci pe trandafir şi eu îţi scot spinii cu dinţii acolo unde eu calc pe ace şi tu îmi ungi salvă de miere acolo unde tu calci pe miere şi eu îţi scot acele cu dinţii... şi tu ai să-mi aduci zece fluturi şi eum am să-ţi dau zece degete şi tu ai să-mi aduci două rîndunele şi eu am să-ţi dau doi sîni şi tu ai să-mi aduci un iepuraş şi eu am să-ţi dau o gură... şi dacă-ţi aduc?... şi uite aşa ne-am împăcat pînă şi bolovanul arţăgos s-a lecuit din a arunca cu pietricele în mine şi dacă nu am murit mai trăim şi azi. Nu, nu vorbesc de bolovan.

• back to list   • back   • next

Carte M-am hotărît să scriu o carte despre tine. Adică încă o carte despre tine. Neplanificată. Nu că celelalte erau planificate sau că hotărît ar avea ceva a face cu aşa zisa decizie dar asta-i şi mai neplanificată ca celelalte. Fiindcă planificarea era să nu existe. Pesemne nu s-a terminat şi nu o să se termine decît cînd mă termin eu. Poate. Ce nu s-a terminat? Dacă aş ştii ţi-aş zice dar ar fi mi apropriat ca tu să-mi zici fiindcă cred că ştii mai bine, fiindcă cred că eu nu ştiu sau mai curînd ştiu că nu ştiu. Da, pierdut sunt şi eu aici. Da, despre tine şi nu despre noi, noi fiind un termen mai curînd transcedental decît existenţial elementul de ‘tine’ în ‘noi’ fiind mult mai prezent decît elementul de ‘mine’ chiar dacă pare că vorbesc multe ori de ‘noi’ sau chiar de ‘mine’. Capiche? Absolutely not. Da, te-ai rătăcit iar, sau mai curînd m-am rătăcit iar. Asta-i problema cînd mă scol cu o idee în cap şi ideea o ia razna unde o duce capul. Ei. Sau cam aşa ceva. Leac nu există. Leac nu vreau. Oboseală există, oboseala humanum est şi dacă aş fi să continui expresia asta deformată în latina mea inexistentă continuarea ar fi perseverare angelicum. Da, încă o expresie erudită pentru viitoarea mea pomenire care pesemne nimeni nu va scrie şi nimeni nu va ţine. Nu că am să am nevoie, cărţile scrise... ce pomenire, nu aşa? Mai ales pentru cineva ce le ştie.

• back to list   • back   • next

Oaste Mergi pe stradă, o oaste întreagă după tine îţi urmăreşte fiece pas fiece mişcare te întorci... nimenea, mergi mai departe oastea după tine mai departe Cum nu văd o oaste întreagă? te întrebi urci scările repede o ultimă privire peste umăr... nimic, închizi uşa. Rămîn pe scară. Mă aşed. Eu, oastea paşii zgomot de voci clăncănit de săbii tunet de buzdugane ţintuite nechez de cai năbădăioşi bătuţi în coaste cu scări de lemn lătrat de cîini sălbăticiţi, ostaşi flămînzi, obosiţi, eu, oastea. Deschizi uşa mă iei de umăr mă tragi înăuntru mă arunci pe podea mă încaleci cu sabia apăsată pe gît Unde-i oastea? întrebi, un firicel de sînge se prelinge se absoarbe în covor se încheagă. Aici, reuşesc să zic cu palma bătîndu-mi pieptul. Şi miile de ostaşi, caii, cîinii? Aici, repet, palma bătîndu-mi pieptul din nou. Pui urechea la piept o tragi înapoi speriată sari jos rupi sabia pe genunchi... Atîta hărmălaie, atîta oştire, mă iubeşti chiar aşa de mult? Aşa de mult? mă strîmb după tine, de zece ori aşa, îţi suflu în ureche şi mă încaleci din nou mă rostogoleşti lovind picoare de scaun picioare de masă picioare de pat Picioare de pat? zici şi ne rostogolim în sus pe pat pe cearşafuri pe haine care odată ne acopereau şi acum zăceau răpuse sub cadavrele noastre Ce armată puternică... ai răsuflat năucită Ce moarte năpraznică am murit cu toţii... am răspuns năucit caii cîinii ostaşii flămînzi, obosiţi morţi cu mine împreună sub carnea aceea de înger sătul, potolit căutîndu-mi gura ca şi cum ar fi deodată flămîndă din nou. Flămîndă din nou, ai zis, iar caii cîinii ostaşii s-au pus iar la război ca nişte apucaţi ce erau.

• back to list   • back   • next

Plecare Mă trage mîrţoaga prin iadul tăcerii Mă ţin de-a ei coamă bîcsită cu fum Purtăm în plămîni amintirile verii Şi-n lungi tăieturi amintiri de parfum. Eram amîndoi... scamoşată-i privirea... Cu vulturi zburam şi cu zmei ne trînteam Acum doar păianjeni mai torc amintirea A tot ce aveam şi a tot ce trăiam. Cu foc adăpată sălta rău focoasă Tăia dîre lungi prin hîrtoape adînci Cu mine-n spinare zburda mînioasă Copita-i fura scînteiere din stînci Iar eu rău focosul şi mîndrul de gură Vînam ochii galeşi ş-a feţii bujori Prin mîndrele puse la cîntec în şură Ş-o mîndră... cea mîndră ca şaptezeci sori. Mă trage mîrţoaga, aminte-şi aduce, Încet şchiopătăm şi departe plecăm Întîi la apus, miazăzi la răscruce, Pierdutu-te-am mîndro, plecăm să uităm.

• back to list   • back   • next

Daruri Aşezaţi la masă faţă în faţă. Mi-ai dăruit lumină, ţîşnea din ochi ca un soare născut sub gene şi raze subţirele se împleteau cu alte raze subţirele verde cu mai verde cu şi mai verde pînă ce o pînză subţire ca un fir de fum şi tare ca un fir de păianjen a început să mă acopere să mă învelească să mă înfeşe ...să mă ţii minte... ai rupt o bucăţică şi ţi-ai legat-o în jurul pieptului ...să ţin minte ne-am ridicat. Aşezaţi pe bancă cot la cot. Mi-ai dăruit licurici ai deschis palmele şi i-ai lăsat să umple un borcănaş pe urmă borcănaşe pe urmă borcane uriaşe pînă au crăpat toate şi licuricii au năpădit în lume şi mi-au acoperit corpul cu o căldură care numai eu puteam simţi şi numai pe mine putea mistui ...să mă ţii minte... ai luat înapoi unul, ultimul, l-ai dus la inimă ...să ţin minte ne-am ridicat din nou. Mergînd pe stradă mînă în mînă, tristeţe, mîndrie, bucurie amestecate. Mi-ai dăruit clopoţei ai deschis gura şi clopoţei de argint cu clopoţei de cristal cu clopoţei de ţurţuri lungi lungi şi subţirei subţirei au înfiripat ciripit de păsări măiestre şi murmur de harpe fermecate s-au căţărat pe copaci trecuţi şi pe stîlpi stinşi şi pe nori agăţaţi de cer înainte a se abate peste mine ca un torent ca un puhoi ca un vis ...să mă ţii minte... ai tras un ecou de rîndunică şi ţi l-ai desenat pe buze ...să ţin minte ne-am oprit. Mi-ai dăruit liliac alb mii şi mii şi mii de floricele ţi se scuturau din păr şi altele înfloreau şi altele pluteau şi mereu îţi clătinai capul şi îţi dăscăleai părul să nu se mai oprească să le semene să mă împăturească cu parfumul lor, cu parfumul tău parfum de iubire parfum de viaţă parfum de mireasă cu voal de mireasă găsit, răpit, preţuit ...să mă ţii minte... ai luat înapoi două floricele, le-ai sărutat în albastru şi ţi le-ai agăţat de urechi ...să ţin minte puf! ai dispărut. Ţin minte. Ţii minte? Din cînd în cînd mai golesc un sertar de lumină, din cînd în cînd mai golesc un altul de licurici, clopoţei, floricele de liliac, din cînd în cînd mai încerc să trăiesc. Nu să-mi amintesc. Te ţin minte. Şi tu? Mai te uiţi din cînd în cînd în oglindă la floricelele care atîrnă acolo, s-au vestejit? Sau ele mai ţin minte? Sau mai ţii minte şi tu? Sau mai... mă ţii minte?

• back to list   • back   • next

Începuturi şi Sfîrşituri O viaţă scurtă. Ne-am întîlnit. Te-am iubit. Ne-am despărţit. O viaţă scurtă. Şi... celelalte vieţi? Care celelalte?

• back to list   • back   • next

Scumpă, Îl ascult pe Gică Petrescu, cunoşti? pesemne că nu, poate că da. O ascult pe Mia Braia, cunoşti? îmi dau capul că nu. Mai fac şi o vizită Mariei, Tănase, cred că cunoşti că dacă nu cunoşti atunci din ţara ei nu eşti. Acum sunt pregătit. Strîng mai tare cureaua mai pun şi bretele pentru siguranţă lustruiesc pantofii cu mîneca (timp, cumpăr timp...) Scumpă, (nu mai am încotro, am terminat cu cumpăratul) Că de cînd tu ai plecat Capra dă în zarzavat Laptele îmi fuge-n foc Iar la loto n-am noroc. Hm! cred că nu asta-i ce încerc să scriu, păi încerc ceva nostalgic, mîngîietor, romantic... haide, încerc iar. Scumpă, Ne-au trimis forme de taxe, Laxativ să ne relaxe Şi adresa unui psi Că sunt ei doar grijulii. Am citit. Am recitit. Unde-am pus eu puşca de vînătoare că tare mai merit un glonţ în cap? Am găsit-o, noroc că cartuşiera e goală. Mai încerc să scriu o dată, de urgenţă!? că doar ştiu unde-i magazinul de vînătoare şi-i ştiu şi orarul şi la nevoie... Scumpă, Te-ai dus, fermecată, la colţ de păşune Ai tras carul nopţii la capăt de zi Pe bolta cereasca vărsînd o minune Cea galbenă lună şi stelele-i mii, De-atunci te aşteaptă aici muritorul Cu-a inimii tunet ş-a ei herghelii Grăieşte la lună: “mă mistuie dorul,” Întreabă: “şi dacă ar şti... ar veni?” * PS. Nu te îngrijora, am predat puşca la poliţie împreună cu cîteva cuţite cam lungi o cutie cu otravă de şobolani şi orice funie marcată “100 kg” sau mai mult care-am găsit în pod. Păi doar mai încerc să îţi scriu eu şi, mai ştii tu, depinde, mi s-ar mai putea năzări...

• back to list   • back   • next

Greier Un greier păşeşte pe cîmp, singuratic, Vioara-i atîrnă greoi în spinare Se uită-napoi, şi pe urmă în zare Că lung mai e drumul şi timpu-i tomnatic. Oftează, s-aşează pe-o piatră măruntă, Ajung eu la doamnă, de mîine, poimîine, Din traistă îşi scoate-o fărîmă de pîine, Ajung eu la tine să cînt l-a ta nuntă. Un vifor începe sa tragă de strună, Păi stai măi oleacă, aşa nu se face, Întinde arcuşul, în jur dobitoace, Şi mica-i vioară se dă în furtună. Ajung lîngă cîmp. Primăvara sosită Trezeşte din nea ghiocei mărunţei, În jur ţopăiesc căprioare şi miei Mă culc... ce-i acolo sub frunza strivită? Căzut, zgribulit cu arcuşul în mînă, Vioara crăpată, căzută şi ea, Un greier murit tot aşa cum trăia Cu muzica vieţii pe-a cîntu-i stăpînă. Am scos un briceag şi-am săpat un mormînt Am pus bietul greier sub pumn de funziş Şi n-a mai ajuns a fi cap de afiş Nuntaşii plecaţi, făr-a şti a lui cînt. “Iubito,” am scris, “am o veste cumplită Nici n-ai să ghiceşti cum, de ce azi am plîns Un greier e mort, ş-a lui număr restrîns De cîntece moarte-s şi ele, iubită.”

• back to list   • back   • next

Răspunsuri Am revăzut “Şapte Mirese pentru Şapte Fraţi” şi am început să plîng. Am revăzut “Cîntînd în Ploaie” şi am început să plîng. M-am decis să nu mai revăd nimic, nu pentru că nu am altele mai bune sau la fel de bune dar tocmai pentru că am aşa de multe că nu am să reuşesc să revăd decît o infimă parte din ele şi asta pînă nu mai reuşesc să văd niciuna din ele. De unde plînsul. De unde decizia. Un fel de paradox personal. Nu numai filme, tot felul de filme. Cîntece, opere, piese de teatru, cărţi, locuri... cînd am trăit eu aşa o viaţă bogată şi de ce nu pot să o repet cel puţin o dată? De ce m-am oprit şi nu mai continui? Şi de ce o iau aşa de greu, un fel de insultă personală adresată mie de către o viaţă aşa de impersonală cum ar fi o frunză căzută într-o ţară depărtată? Întrebări fără rost. Răspunsul: că aşa. Răspunsul: asta-i decizia ta. Răspunsul: acuşi se termină. Răspunsul: închide ochii, deschide braţele, îmbrăţişeaz-o pe cea care-i chiar mai mult ca filmele ca cărţile ca locurile, îmbrăţişeaz-o pe cea care nu ai îmbrăţişat niciodată şi ai să ai cauză bună să uiţi de toate celelalte fiindcă ceva ce nu ai avut nu poţi re-avea şi nostalgia, dorul, drama imposibilităţii a ce ai avut şi nu va reveni face loc la speranţa, nădejdea, încrederea a avea ce nu ai avut şi nu va veni. Da, cum zis, un fel de paradox personal. Care mă ţine în viaţă.

• back to list   • back   • next

Portretitate Goală? Goală. Ai roşit. De ce? Nu am roşit. Ca să pot să te pictez. În cuvinte. O mînă să poarte degetele peste tine peste tot unde se poate şi unde nu se poate şi unde nu se poate dar cu insistenţă se poate şi o mînă să poarte în degete un creion să descrie în cuvinte pe o hîrtie tot ce cealaltă mînă învaţă cu vîrfuri de degete pe piele în piele în carne. Adică, un fel de traducţie din tactilitate în literalitate? ai roşit şi mai adînc. Cînd o zici aşa pare că rimează cu imbecilitate. Pare? Mă ştiam bătut. M-am ridicat Te-ai ridicat. O mişcare şi rochia a căzut. O mişcare şi restul a căzut. Te rog, cu civilitate. Cu civilitate. Aşa a început. Şi cînd vîrfuri de degete s-au aprins şi creioane au devemit ţăndări m-ai întrebat despre castitate şi mi-ai pus întrebări despre combustibilitate pe urmă despre animalitate despre carnalitate... nu ţi-am răspuns pînă nu am terminat creaţia, te-am lăsat să citeşti. Ai roşit şi mai adînc decît adînc. Care-a fi culoarea în centrul pămîntului? M-ai desenat fecioară. Ai ridicat ochii. Eu sunt femeie. Ai lăsat ochii decshişi. Ţi-am răspuns. Întîi despre castitate. Adică nu ştii nimic, mi-ai răspuns la răspuns. Pe urmă despre combustibilitate. Adică te cunoşti la petrol, la gaz... A urmat animalitatea. Fauna?! Flora?! m-ai sfredelit cu ochii că... roşeam. Ajuns la carnalitate... Lasă că răspund eu... era clar ca nu te puteai lăsa pe mine, şi nu te-ai lăsat. Gol? Gol... şi cum tremuram ca o strună de vioară, m-ai ajutat. De unde a ieşit tigrul ăsta? Roşit poate ai roşit roşit sigur că am roşit dar ars?... fiert?... opărit?... ţi-ai pus mîna să înveţe cu vîrfuri de degete pe piele în piele în carne. dar fără să-ţi dai aere artistice şi ce ai învăţat cu o mînă ţi-ai pus la învăţat şi cealaltă mînă şi pe urmă amîndouă mîini s-au pus la întrecere care a învăţat mai mult care preda mai mult care face din mine un sacrificiu uman oferit zeilor păcătuitului... ...păcătuitate?!... te-ai răzbunat în urechea mea căzuţi amîndoi ca pietroaie grele, uscate, unul în altul. Realitate, ai zîmbit, oftînd, uitîndu-te la ceas a zecea oară, ultima oară. Realitate, am admis, înjurînd ceasul. Eternitate. Un fel de sfîrşit. Un fel de început. Un fel de niciodată. Niciodatate?

• back to list   • back   • next

iCeva Uite, sufăr şi eu de rarele aste momente în viaţă (slavă Domnului acuşi se termină şi ele şi ea) cînd nu mai am nici ce a scrie dar nici încotro decît a scrie, cu drăc’şorul ăsta care-mi stă pe umăr şi mă tot împunge cu tridentul lui şi atunci ce fac?... deschid dicţionarul acolo unde mă duce întîmplarea nimeresc la o literă şi hopa-mitică – am subiectul meu. Şi uite aşa, hopa-mitică, am nimerit la i. Mititica, sfioasa, chioara i. Da ce monstru au făcut din ea imperialiştii industriali internaţionali (toţi cu i, vezi?) cu chestii de-ale lui iPod, şi iPad, şi iPhone, şi iCommerce, şi iGen şi multe altele? Mititica, sfioasa, chioara i devenită gigantica, cutezătoarea, atotvăzătoarea i. Ce a fi mîncat ea fiecare dimineaţă să fi crescut aşa? O cunoşteam înainte de a fi devenit aşa fioroasă, şi adevărul e că îşi dădea întotdeauna aere de mare doamnă. Aşa a luat ceva cuvinte şi le-a întors peste cap cum mortal imortal moral imoral responsabil iresponsabil cîteodată forţînd alţii să o ajute (au avut încotro?) cum ar fi cu vecinul de peste cîteva străzi n dependent independent abil inabil confortabil inconfortabil sau cu vecinul vecinului, m posibil imposibil potent impotent, ha-ha parabil imparabil şi cîteodată pierzînd iniţiativa la întrecerea cu alte litere cum ar fi cu asincron şi nu isincron sau desfăcut şi nu ifăcut. sau neinteligent şi nu iinteligent. În cîteva sute de ani toate prefixele negativiste vor deveni un simplu i dar (acelaşi slavă acelaşi Domnului) nu am să fiu acolo să o constat. Sigur, mai are şi alte utilizări i-ul sus menţionat, mai utile (cred) mai apropiate de om (cred) mai cu suflet (cred). Ceva cuvinte interesante, în mod personal, cum ar fi intuiţie improvizaţie iniţiativă, inventivitate ingeniozitate imaginaţie. Cum ar fi iad invidie ignoranţă. Cum ar fi idiot imbecil inept. Cum ar fi iubită iubire iubesc şi uite-mă în sfîrşit ajuns pe-a ocolitelea acolo unde ar fi trebuit să încep şi dacă da ai ajuns aici – te înţeleg şi dacă nu ai ajuns aici – te înţeleg fiecare dintre înţelegeri diferită una de alta ca ziua de noapte sau ca ziua de iziuă sau poate inoaptea de noapte. Una ar zice că eşti curioasă, înţelegătoare, îngăduitoare şi cealaltă ar zice că eşti icurioasă, iînţelegătoare, iîngăduitoare. Una ar zice că doreşti cealaltă că idoreşti, una că iubeşti cealaltă că iiubeşti Care-s eu? Care prefer eu să fii? Ghici!

• back to list   • back   • next

La colţ de păşune Te văd, aşezată la colţ de păşune, Un mînz ia la goană un ţap îndrăzneţ, Departe de tine un nor în cărbune Se-ntrece la fugă c-un vînt flecăreţ. Ceva iepe sure, o vacă aşteaptă Viţelu-i plecat cu o turmă de oi Un cuc cîntă-n jale o soartă nedreaptă, Te văd zîmbitoare, visezi. E de noi? Mă vezi, armăsarul sub mine nechează Te prind pe sub mijloc, te urc sus pe şa... Mă iei înainte de-a fi cu amiază?... Te iau înainte de-a fi te scula. Zburăm înspre codru, cu mîna întinsă Culegi un măr acru, întîi să îl guşti Îl ronţăi, codiţa în mîna ta prinsă Cotoru-mi oferi şi pe urmă mă muşti. Cădem printre frunze uscate de toamnă Un crai şi-o crăiasă cu foc îmbrăcaţi A inimii-ţi domn şi a inimii-mi doamnă Din negura vieţii spre viaţă plecaţi. Tresari, te trezeşti, vezi un mînz, vaca, cucul O lacrimă-n ochi şi tristeţe în piept, Păi vezi, am crezut... văd, se scutură nucul Te-ntorci unde eşti, de e drept sau nedrept. Te duci de la colţul bătut de păşune O inimă-n ciot fumegînd a cărbune.

• back to list   • back   • next

Scrisoare Am escaladat piscuri semeţe am sărit peste prăpăstii fără fund ne-am pierdut în păduri fără soare fără umbră cu jivine înfiorătoare în spatele fiecărui trunchi, tufiş, frunză... “Frunză? Adică ce jivină înfiorătoare s-ar putea ascunde după o frunză?” “Ştiu eu, broasca aia mititică, Eleutherodactylus iberia...?” “Repetă te rog?” “Stai, deschid internetul iar.” Aşezaţi pe o bancă, o bancă lungă, eu la capătul din dreapta, ea la capătul din stînga, trebuia să strigăm să ne auzim. “Şi toată povestea asta, o metaforă ceva?” Metaforă nu era, asta ştiam, şi pentru cîteva secunde am deschis ochii să-i văd iar profilul, apoi închis iar... o lume o realitate realitatea mea. Ani de realitatea mea. ...şi cînd ne-am întors teferi şi nevătămaţi la cuib tu ţi-ai pus rochie de petale de nufăr galben şi eu opinci de mătase de porumb iar ajunşi la izvorul mic de sub stînca mare tu ţi-ai scos rochia şi eu mi-am scos opincile şi ne-am cufundat la fund să căutăm perle verzi... “Perle într-un izvor?” “Izvor de apă sărată, pesemne.” “Perle verzi?” “Da, cînd ochii i s-au reflectat în ele.” A tăcut. De parcă îi auzeam inima ţăcănind prin scîndurile băncii. O veveriţă s-a pus între noi, a ciupit o bucăţică de pîine din felia lăsată acolo ceva generaţii înainte a scuipat-o şi a uşchit-o în sus pe un plop. Am aruncat pîinea şi am pus acolo un pachet de biscuiţi proaspeţi, deschis. Veveriţa a reapărut, a luat doi biscuiţi şi mulţumită a uşchit-o iar. “Nu continui?” Nu-mi era clar, continui ca povestea sau continui ca aşezat lîngă ea? Am continuat ca povestea. Nu a protestat, pesemne că asta era intenţia. ...am legat perlele lung şirag la gîtul tău şi tu mi-a legat perlele mic şirag la degetul meu şi eu ţi-am trecut mic şiragul la degetul tău şi tu mi-ai spus că nu aşa se face ci trebuie ca fiecare să aibă mic şiragu-i propriu şi cînd l-am avut amîndoi ne-am culcat pe pietriş îmbrăţişaţi împietriţi îmbrăţişaţi iar. “Cred că înţeleg.” Cred că a înţeles. S-a uitat lung la mine mi-a aruncat o ghindă care veveriţa a prins-o în aer şi a dispărut cu ea s-a ridicat. “Închipuie-ţi că era o scrisoare.” “Şi ce era scris în ea?” “Acum n-ai să ştii niciodată.” A pornit la dreapta. Am pornit la stînga. N-am să ştiu niciodată.

• back to list   • back   • next

(Re)Creaţionism Întîi ai desenat luna pe cer. Eu am desenat luna pe cer? Sigur, cine altul? Pe urmă ai desenat soarele între munţi. Tot eu? Pe urmă munţii. Stai oleacă, este ceva ilogic aici, ai zis că am desenat soarele între munţi, aşa că munţii existau deja înaintea soarelui. Ai dreptate, mi s-au amestecat notele, întîi munţii. Pe urmă soarele. Şi după soare? După soare mi-ai desenat inima în piept. Şi pe tine, pe tine nu te-am desenat? Nu, îmi pare rău, pe mine m-a desenat altcineva. Tot îmbrăţişaţi am rămas, palma ei tot menghină în jurul alei mele cred că a adăugat chiar o jumate rotitură la manivelă. Spune, tu nu crezi chiar serios în ceea ce zici... Am început să rîd de mă podideau lacrimile, a trecut ceva timp pînă m-am liniştit şi am putut să-i răspund, între sughiţuri. Fii liniştită, fetiţă, nu trebuie să chemi nici ambulanţa aia albă nici infirmierii ăia îmbrăcaţi în alb să-mi pună cămaşa aia albă şi ea cu mînecile alea lungi, tot albe şi ele. Iar un atac de rîs pe urmă m-am înfundat în verde. Nu-s nebun, iubită, doar oleacă alienat lîngă tine. Înainte de toate, tu ai desenat pămîntul.

• back to list   • back   • next

Instant Uitare Ce repede te uit, uite clipesc din ochi o dată, de două ori... nu te uit. Interesantă chestia. Uite pocnesc din degete tuşesc dau cu piciorul întîi în podea pe urmă într-un perete, doare, mă scarpin în cap bat în lemn bat din palme bat din aripi... nu am aripi... ce mi se întîmplă, fato? înjur pe bulgară... nu ştiu bulgară... ce mi se întîmplă, fato? Nu te uit. Nici pe bulgară. Să-ţi zic şi altele ce am încercat? E lista lungă. E plictisitor obositor umilitor. Nu am să-ţi zic, nu vreau să mă crezi nebun chiar dacă mă crezi deja. Am crezut că pot. M-am sforţat. Forget it! îmi zice cineva pe engleză că cică sună mai convingător putea să se lase şi să mă lase. Nu pot să te uit. Nici repede nici încet nici deloc. Ce repede nu te uit, uite clipesc din ochi o dată, de două ori... da nu te uit. Interesantă chestia. Ce să mai adaug?... Dacă te voi uita, iubito, Să-și uite dreapta mea destoinicia.

• back to list   • back   • next

Tablouri O lună coboară prin valuri de dealuri Aprinde argintul pe-a funzei absintul, O bufniţă beată pe brad cocoţată Cu-a ciocu-i trombonul dă tonul. Iubita. Iubite, iubite Cu flori răsădite Cu maci, păpădie Pe cîmp de hîrtie Încerci să-mi furi gura şi mura?... Pe pat toarce vise motanul sărmanul Cu cîini la bătaie pe munţi de gunoaie, Un fluture zboară prin facla de ceară O vie scînteie, o zee? Iubita. Îmi legi, o, iubite Mănunchi de ispite Cu fir de tînjeală Boit lîncezeală Mă porţi prin fantasme şi basme... Cerneala aşteaptă pe masă, sfioasă, La geam bate teiul, în mînă condeiul, Ceva mai departe pe ţărmuri deşarte O lacrimă cade, şi roade. Iubita. Odată, iubite Prin mii mărgărite Cînd vii la păşune Şi-n suflet tăciune Aprinde-mi şi fînul şi sînul.

• back to list   • back   • next

Perpetuum Mobile Îţi trimit unul scriu două. Îţi trimit două scriu patru. Nu se termină. Nu o să se termine. Cînd o să se termine? Nu, nu îmi bat joc de nimeni. Un perpetuum mobile, cît ar fi el de perpetuum tot se termină. Legi fizice, para-fizice pseudo-fizice psiho-fizice... toate cu p, pesemne şi poate-fizice. Dar pînă se termină nu se termină, nu-i aşa? Temporalis perpetuum mobile, să zicem. Iar ai visat ceva nebulos? mă întreabă, nu de alta dar în loc de nebunos (care nu există) foloseşte nebulos (care da există). Aşa e ea, tare minuţioasă. Cît mă concerne pe mine, ar putea fi şi minutăreasă (tot nu există) care rimează cu mireasă (care da există) atît timp cît se scoală cu mîna mea la pieptul ei şi atît timp cît eu mă scol cu mîna mea (aceeaşi) la pieptul ei (acelaşi). Şi toate astea au ceva a face cu perpetuum mobile? mă întreabă, şi poate să mă întrebe orice ar vrea, chiar şi vîrsta atît timp cît îmi permite mîna (vms) la piept (vms). VMS adică Vezi Mai Sus. Parte da, răspund diplomatic, parte nu, făcînd parte din aceeaşi diplomaţie. Vezi, iubită, miile de kilometri între noi între mîna mea şi pieptul tău nu există şi atît timp cît tu îmi zîmbeşti încurajare capu-mi (acelaşi) inima-mi (aceeaşi) mîna-mi (cealaltă, nu cea la piept) toate se dau jocului de perpetuum scribere ceea ce este doar o altă faţetă a aceluiaşi perpetuum mobile. Crezi că aşi putea convinge latiniştii să adauge iubitare la dicţionarul lor fosilizat? Nu de alta dar ca să pot să zic şi perpetuum iubitare. Îmi ia mîna de la piept îmi sărută palma o pune iar la piept şi adoarme, fericită. Doamne, doamne, toate miile astea de kilometri căzuţi la zero, ce minune. Aprope ca şi un perpetuum mobile... ah... perpetuum iubitare.

• back to list   • back   • next

Hei! Dă semne de viaţă ca astă paiaţă să ştie să-nvie că nu-i de hîrtie, Aprinde pămîntul aruncă-mi cuvîntul ş-o vorbă în torbă c-o lungă cociorbă, Trezeşte răsunet de ploaie şi tunet prin ort şi prin cort că-i a vieţii-mi aport, Opreşte tăcere gîndeşte plăcere visează extază ş-o dulce amiază, Trimite o poză a sufletu-i proză cu fînul şi sînul a vieţii-mi stăpînul, Te culcă pe vatră poemul o voatră a mea şi a ta şi a nu-mă-uita... Hei! Opreşte băiete dă-i timp astei fete în gînd pe curînd sau oricînd sau nicicînd, Aşteaptă scrisoarea de-ar fi lumînarea oblungă s-ajungă cît viaţa de lungă.

• back to list   • back   • next

Neterminate Răcnesc ca un om. Ca un fluture de ar putea răcni cînd floarea rămîne închisă ca o privighetoare de ar putea răcni cînd soarele nu răsare ca o albie de ar putea răcni cînd izvorul ei seacă. Poate mîine floarea se va deschide soarele va apare izvorul va ţîşni din nou, poate. Nu ştiu. Sunt fluture, privighetoare, albie – ce ştiu eu? Sunt om. Ce ştiu eu? Buze începute, neterminate la colţuri pe lîngă dinţi înaintea limbii sălbatice care aş putea jura că se ascunde undeva în dosul neterminării, Coturi începute, neterminate, se bălăbăneau la centimetri, poate la milimetri de ale mele şi sau se băga un stîlp între ele sau un copac sau un metrou care le metroua undeva neştiut de ale mele sau de mine, Sîni începuţi săltau la fiece pas fără a fi terminată rotunjeala sau săltăreţia o măreţie interminabilă o ameţeală indescriptibilă şi ghiceam doar zmeura făurită pentru ei şi pentru mine dar nu o ştiam şi nu o găseam. Nu am terminat buzele, au rămas necoapte. Nu am terminat coturile, sînii, au rămas necopţi. Neterminare. Acum răcnesc sub dogoarea unui coşmar ca un fluture ca o privighetoare ca o albie. Ca un om.

• back to list   • back   • next

Papagal Nu am ştiut că pot să visez poezie. Am visat. Poezie. Erotică? Erotică. Te-ai îndrăgostit de mine? M-am îndrăgostit de tine. Iar? Iar. Este cauză să fiu... geloasă? Îmi pare rău, dar... este cauză să fii geloasă. Iartă-mă! Încovoaiete-te oleacă. Te încovoi, oleacă. Vîrfuri de degete care păreau a mele te ating la ceafă poposesc cîteva clipe abia atingînd pe urmă pornesc la drum de sus, de la un sfîrşit a şirei spinării pînă jos, la celălalt sfîrşit a şirei spinării pipăind ici oleacă, colo oleacă, corpul tău încordat ca un arc înainte de trosnire ochii-ţi închişi lumea inexistentă cînd vîrfuri de deget, iar a mele cred pornesc pe lungul drum înapoi de la celălalt sfîrşit a şirei spinării jos, pînă la primul sfîrşit a şirei spinării, sus. Păcat că nu-i mai lungă. Mai lungă? Şira spinării. Şira spinării? Încovoaie-te încă oleacă. Te încovoi, încă oleacă. Prind capul de fermoar între două degete şi încep să îl trag jos, mai încet ca un melc, mai încet ca o picătură de magmă un vîrf de unghie tocit urmărindu-l pe o piele de catifea care devine mai şi mai zgrunţuroasă cu fiece milimetru descoperit cu fiece centimetru cucerit pînă ce nu am încotro şi ridic oleacă vîrful de deget de pe şmirghelul abraziv care începe să-mi roadă în carne să sîngerez... nu vreau să-ţi murdăresc rochia... şoptesc, dacă te opreşti te omor... şopteşti şi cum mă consider încă prea tînăr ca să vizitez ‘dincolo’ continui traseul ajung la brasieră, la clama brasierei, trag, pocneşte mulţumită fermoarul devine tot mai scurt şi mai scurt spatele alb devine un triunghi isoscel orbitor, ispititor, fermoarul se termină, toate lamele descuiate şi acum?... şi acum? aud un mîrîit alintător, ucigaş, şi acum... Încovoaiete încă oleacă, încă oleacă. Te încovoi, încă oleacă, încă oleacă. Bretelele cad pe braţe rochia cade de pe umeri brasiera se desparte de şira spinării şi cade şi ea sîni avizi de libertate aud chemarea gravitaţiei şi pornesc inocenţi şi triumfători la cuceritul centrului de pămînt, nu am încotro trebuie să îi salvez de la moartea subită ce îi aşteaptă şi îmi sacrific palmele şi îi prind şi cuiele sfîrcurilor mi se înfing în palme şi mugesc... Şi? Cum şi? Şi, mai departe? Nu este mai departe, aici m-am trezit din vis. Crede-mă, mi-era greu. Crede-mă? Mi-era greu? Nu ştiam că furie există pînă am descoperit că furie există. A terminat visul pentru mine. Adică mi-a terminat visul. Adică a terminat visul pentru noi amîndoi şi cînd ne-am trezit nu mai eram întregi niciunul din noi, nici eu nici ea nici fermoarul. Nu mai sunt geloasă, mi-a muşcat urechea, adică... da mai sunt, puţintel, o puţintică. Mă ajuţi? Te ajut? Să-mi potolesc gelozia, pe deplin, a susurat mai departe, lingîndu-mi rana proapspătă de ureche. Pe deplin? Da tu ce eşti, om sau papagal? între susur şi muget. Era nevoie de răspuns. Nu era nevoie de răspuns. S-a ocupat ea de răspuns. Am găsit că papagal nu eram.

• back to list   • back   • next

Bună Ziua Bună ziua, mă numesc... Bună ziua, mă numesc... Bună ziua, eşti frumoasă. Bună ziua, mulţumesc frumos. Bună ziua, dansezi? Bună ziua, dacă sunt invitată... Am dansat. Eu dansam şi ea plutea, cum dansezi cu o făptură alcătuită din fum şi parfum că ţi se pare că visezi pînă cel moment cînd o coapsă ţi se lipeşte de o coapsă de la genunchi la şold şi corpul ţi se zguduie ca o coardă de harpă pînă cel moment cînd un sîn mic ca un cucuruz şi tare ca un cui tocit îţi găureşte pieptul şi tot ce poţi spera este să-ţi golească plămînii şi să te culci pe podea sub piciorul ei ca un balon dezumflat? Bună ziua, plec. Bună ziua, pleci? Mi-a pierit fumul din viaţă mi-a pierit parfumul din viaţă mi-a pierit ziua din viaţă şi tot ce-mi rămîne este o lungă cicatrice de arsură de la genunchi la şold şi o găurică în piept, în plămîn care tot şuieră de fiecare dată cînd iau aer şi îmi amintesc. Adică multe ori pe zi. Nu am numărat.

• back to list   • back   • next

Definiţii Nefericire: un sîn văzut un sîn simţit un sîn adormit în palmă după o noapte plină de scîntei curcubeie trosniri de oase. Fericire: sînul văzut sînul simţit sînul adormit în palmă după o noapte plină de scîntei curcubeie trosniri de oase. Dragoste: un sîn văzut devine sînul văzut un sîn simţit devine sînul simţit un sîn adormit în palmă devine sînul adormit în palmă după o noapte plină de scîntei curcubeie trosniri de oase. Moarte: viaţă fără sîn văzut fără sîn simţit fără sîn adormit în plamă după o noapte plină de scîntei curcubeie trosniri de oase.

• back to list   • back   • next

Minune Mă miră fincă te cunosc, o, lume făr-de cuget Că totuşi tu mi-ai dăruit o clipă de minune Şi în adîncul prăpădit de ăst trecut tăciune Un bob de soare ai sădit prin jalnicul meu muget, Compus din treizeştrei culori ce toate duc a verde Cu cinzeşdouă zîmbete pătate în cireaşă Boţind un obrăjor pictat în roză şi măceaşă Şi-n care gînd şi cînt şi stih, ş-un vis mi se tot pierde, Păi zi-mi - din care astru vii să-mi duci la gură fluier Să macini grîu cu al meu trai şi gust să-i dai de pîine Iar cînd mă culc sub un stejar să ştiu că am un mîine În care ciocîrlii răpesc argint din a meu şuier, Din care basm, ce-oi fi uitat, ai fi născut copilă Şi care farmec încîntat te-a zămislit sub stele Şi te-a depus în calea mea gătită-n mărgărele Făcînd din zi o rîndunea, din seară o idilă? Cîteodată nu mi-e clar cam ce s-ascunde-n mine Înger căzut? un drac pribeag? om blestemat cu viaţă? Un păpuşoi din cîrpe vechi cusut cu fir de aţă? O pagină dintr-un caiet cu poezii de tine? Dar una ştiu, dacă-mi permiţi s-o zic în gura mare, Într-un deceniu, şapte opt, pe norii roşiatici Ne-om întîlni, iubi, lupta ca amorezi sălbatici Şi gură-n gură, ochi în ochi, vom dispărea în zare.

• back to list   • back   • next

Uite Uite. Scriu fiindcă ai zis că vrei să citeşti. Scriu fiindcă mi-ai zis că vrei să mă citeşti. Scriu. Pagini multe lungi, pătrate, rupte, pătate cu untdelemn sau magiun sau bere sau orice altceva mi se prelindea la momentul nepotrivit pe mîini, din gură, Covoare orientale sau zburătoare sau cu franjuri şi înainte şi după a fi aspirate că idei mă podideau şi fărîmături tot abundau, Cîmpii intregi cu micşunele viorele păpădii ca vai de ele cu alune şi căpşune ici şi colo o minune mai c-un greier fără creier dar cu-aşa un bauernleier că te lasă şi praf şi pilaf. M-a costat o avere cerneala, tot încercam să o meşteşugăresc artizanal dar ieşea ba groasă ba apoasă ba părea că prea miroasă. Am un cimitir întreg de peniţe, le împungeam în hîrtie ca şi cum ai înfunda un hîrleţ în pămînt uscat piatră şi sau se crăcănau sau se îndoiau sau se rupeau lăsînd pete de cerneală ca mercur pe nicovală sau un ou pe fund de oală turtit, oul nu fundul. Condeie? Ce idee? Cine scrie cu condeie cînd am vrea că să ne ieie o femeie serios? Da, nu prea merge cu restul celor zise înainte, ştiu. Crezi că nu prea fac sens? Crede-mă - fac. Uite. Aştept fiindcă ai zis că vrei să citeşti. Aştept fiindcă mi-ai zis că vrei să mă citeşti. Aştept.

• back to list   • back   • next

Analogii Îţi place poezia modernă? Era ceva ca o provocare în inocenta ei întrebarea, nu chiar inocentă, cred. Da, sigur că îmi place cum mi-ar place o savarină cu fîşii de salam de Sibiu implantate în frişcă, sau o Maria Tănase versie metal rock, sau un Luceafărul citit de la sfîrşit la început cu accent japonez... Mai aveam şi alte analogii dar nu m-a lăsat să termin. Şi uite scrii şi tu. Poezie modernă. Aşa zis poezie. Cu salam de Sibiu, etcetera. Şi uite că m-a prins cu mîţa-n sac. Sau cu pantalonii jos. Sau altă zicală, mai apropriată dar nu mi-era capul la zicale în momentul acela. Şi totuşi nu chiar avea dreptate chiar dacă avea dreptate şi îmi eram dator şi mie şi ei să îmi vindic cuvintele, poezia. Inclusiv cea modernă. Poate că salamul meu este mai proaspăt, am încercat dar a făcut aşa o mutră martiră că am ştiut imediat că nu ies din impas nici cu salam nici cu metal rock. Zi, pot să-ţi răspund cu o analogie? am încercat din nou. Dacă-mi promiţi să fie mai inteligentă ca celelalte, mi-a răspuns. Îţi promit să încerc, i-am răspuns. Încearcă, mi-a răspuns, mi-a îndepărtat braţul de la talia ei şi s-a aşezat la un metru depărtare. Un fel de ameninţare tacită. Da mai bine ca şapte metri. Nu puteam să o pierd. Nu puteam să mă pierd. Trebuia să găsesc cuvinte, explicaţii, analogii. Uite, zicem că eşti un surdo-mut şi vrei să scrii poezie, cum o faci? O faci cu idei, cu prezentare de idei, cu uz şi abuz de un spaţiu dar fără sunet fiindcă sunet nu există. Aşa mă găsesc eu pe mine – un surdo-mut cu darul vocii dar cu o nevoie să mă exprim altfel, a meu fel, cum înţeleg eu fel, poezia mea modernă. Mă înţelegi? S-a uitat la mine, a strîmbat puţin nasul, a zîmbit puţin... sunt ceva asemănări totuşi, dar... continuă... şi a mişcat douăştrei centimetri în buna direcţie... cred că eram bine plecat. Sau, uite, un prunc născut şi părăsit într-o junglă, un fel de Tarzan să zicem, dar în loc să se ia la încăierare cu leii se pune la observat culorile, amurgul, cîntece de păsări şi susur de izvoare şi simte nevoia să le exprime într-o limbă care nu există pentru el, nici nu ştie că o limbă are exista. Aşa mă găsesc eu pe mine - un Tarzan cu darul vocii dar cu o nevoie să mă exprim ca şi cum darul ar fi unic, al meu, nimănui altuia. Mă înţelegi? S-a uitat la mine, douăştrei centimetri mai aproape este vreo douăşcinci la sută... adică în loc de universitate şi lei te lupţi cu amurg, cu culori... treizeşopt centimetri mai aproape, am început să îi miros parfumul pielii... Închipuie-ţi un om cu miros de cîine, auz de liliac, văz de vultur... tu?... şi a început să se depărteze iar, nu am oprit-o... şi le-a pierdut pe toate şi ştie că le-a pierdut şi încearcă să şi le regăsească în darul vocii al poeziei... tu?... şi suna cam diferent tu’ul ăsta... eu. Mă înţelegi? Un metru opzeşnouă centimetri. S-a oprit. A închis ochii. A deschis ochii şi s-a uitat la mine, niciodată nu s-a uitat aşa la mine... ...adică ai pierdut şi vocea şi ai găsit ce îţi lipsea din voce? Ai spus-o mai bine ca mine în o mie de poezii. Te iubesc mai bine ca tine în poezie, fără poezie. Distanţa redusă la zero, la minus cîţiva centimetri nemăsurabili. Dacă aş fi îndrăznit aş fi zis că mi-am regăsit şi mirosul şi auzul şi văzul... dar nu îndrăznesc. Am regăsit o femeie, altceva nici nu am nevoie.

• back to list   • back   • next

Simplu Cred că poezia mea română e mai bună ca poezia mea engleză. Cred că limba cu care m-am născut şi nu am învăţat-o la perfecţie e mai bună ca limba cu care nu m-am născut şi care da am învăţat-o la perfecţie. Iar eu cred că compari incomparabile. Iar eu cred că tu nu o cunoşti pe cea a mea engleză. Iar eu cred că dacă îţi iei libertăţile astea care le ai la română şi le porţi la engleză atunci ar fi comparabile. Îţi schimbi părerea? Nu, mi-e foame şi îmi termin părerea. M-a făcut să zîmbesc, să rîd, să rîd în hohote, să plîng. Doamne dumneszeule, ce iubeam eu fata asta. Ce iubesc eu fata asta. Cred că ai mai zis-o. Sunt sigur că am mai zis-o, cu cuvintele astea şi altele. Ne-am aşezat pe o muchie de munte şi am aşteptat soarele să răsară. Nu mi-era complet clar de ce aveam nevoie de încă un soare.

• back to list   • back   • next

Cutie Poştală Binecuvîntat sunt, te-am cunoscut. Binevenit nu-s un apus după cel răsărit falnic, cumplit furat dintr-un basm cu zmei şi Feţi-Frumoşi din tei. Am deschis cutia poştală, goală. Ca ieri, alaltăieri mai multe primăveri şi seri. Mă duc la cumpărături, cumpăr. Mă duc la piaţă, cumpăr. Mă duc în grădină, nu cumpăr, mai curînd tai, rînduiesc, îngrop, urmăresc furnici nemiloase cu-a lor microscopice coase care tot taie şi ele, rînduiesc, îngroapă, cară de ici încolo, de acolo aici, deasupra, dedesubt. Pe urma urmăresc fluturi, mai greu ca furnicile că ţopăie zboară din zori pînă-n seară cînd se culcă pe undeva şi mor, cred. Că nu îi mai văd pe urmă. Albine. Vecine. Străine. Mîţe războitoare, şobolani mai mari ca mîţele, cîini sfrijiţi că mi se rupe inima. Cad petale. Cad frunze. Cutia poştală tot goală. Mă culc într-un hamac îi vin eu de hac cutiei poştale, o umplu cu nisip, ce crede ea, că rămîne goală? De-aş fi tîlhar mi-aş număra gloanţele de-aş fi cizmar mi-aş număra cuiele de-aş fi avar mi-aş număra banii şi i-aş îngropa în grădină, ca furnicile. Dar nu-s nici sus nici jos pus, sunt doar un biet poet, băiet (ha! de mult nu-s asta) podidit de z-uri cum ar fi zăpăcit zdrelit zărghit zdrenţuit zgurit şi mai alte zit-uri şi-mi număr doar cuvintele de la cutie poştală goală la cutie plină de minunăţie poate, odată, sau odată şi odată, sau odată ca niciodată, poate. Dragă poete, băiete... aşa mi-ar scrie dacă i-aş ţine mîna... Că de cînd te-ai depărtat Frunza verde s-a uscat Lacrima a dat în foc Şi s-a scurs pe busuioc Între munte şi coline Dor de tine, dor de tine Taie-n mine. Taie-n mine, repet ca un ecou care bîntuie vidul din cutia poştală. Las hamacul urc acasă, mă dezbrac şi mă culc în pat, o mînă la sînul ei. Cred că ştie. Sper că ştie. Sper că îmi permite. * Portiţa de la cutia poştală cade, o gălăgie infenală sar din pat şi fug desculţ pe pietriş, spini, urzici deschid portiţa... o frumuseţe în culori ireale mă anunţă că am o reducere de 20% dacă vin mîine... o rup o ard o înfund în acid o arunc la veceu şi trag apa de trei ori mă întorc la pat. Sînul plecat, inima în rugină. Bine, încă o zi. Trece şi asta. Cutie, cutie, numai bine să-ţi fie aştept, poate mîine o tîrzie minunăţie?

• back to list   • back   • next

ad-hoc, altul Din toţi caii în grajd l-am ales pe cel mai jigărit: poezia. Am crezut că-s într-un basm şi calul o să se scuture jigăreala o să cadă cu jăratec din galeată o să se adape şi o să deschidă două aripi falnice cu care o să mă poarte la cea mai Cosînzeană dintre Ilene, şi tustrei (mai tîrziu tuspatru) o să zburăm la grădina Olimpului cea din care coboară curcubeiele şi ciocîrliile şi roua. Credinţa nu face realitate. Calul s-a scuturat dar tot jigărit a rămas caii ceilalţi s-au adăpat cu jăratecul şi au zburat, a meu doar cu cenuşă şi şoiog de o aripă nu a putut să mă poarte la cea mai Cosînzeană dintre Ilene, deabia a ajuns la o cutie poştală unde s-a pus jos şi mi-a spus că dacă vreau pot să iau şaua mai departe, dar pe el nu. Am rămas acolo, tot aşteptam poştarul şi tot scriam dar dacă ajungea la cea mai Cosînzeană... nu ştiu. Acu pare că primăria s-a decis să desfiinţeze şi cutia asta poştală să facă loc pentru un stîlp de telefon. Mai scriu, dar ştiu eu pînă cînd? Da, dacă vă interesează, calul mai trăieşte, îl hrănesc cu ce îmi rămîne din hîrtie după cele scrise pe celelalte jumătăţi mai odată doarme el la picioarele mele, mai odată dorm eu la picioarele lui, mai odată greşim la încălţătură şi el poartă papucii iar eu potcoavele, facem o viaţă nebună. Nu, nu de nebuni, vă asigur, am certificat că îs teafăr, nu ştiu de cal dar atît timp cît mă lasă să îi povestesc povestea mea rămînem împreună. Azi l-am dus la o fermă să-şi caute un prieten, nu a găsit. Am plecat de acolo dezamăgiţi amîndoi mîna me în coama lui coada lui se ocupa de muşte ne-am dus să vedem un asfinţit de seară la malul mării. Cerul era roşu şi plin de cai năzdrăvani iar el săracul tot necheza, tot necheza pînă am început să nechez şi eu (vă arăt certificatul sus menţionat dacă vreţi). Grea viaţa de cal, şi cea de cel cu cal tot grea e.

• back to list   • back   • next

ad-hoc, altul, doi Calul a îmbătrînit, contrar omului calul îmbătrîneşte. A început să-şi piardă coama reumatismul în loc să-l ocolească a început să-l izbească i-a căzut un dinte din faţă noaptea îi era frig la copite, s-a decis să zboare la sud “...n-am răbdare să aştept global warming-ul să ajungă aici...” mi-a spus cu engleza lui calicită. Zburat sus nu poate dar zburat sud poate că da poate, trebuie mai mult să plutească decît să zboare. Aveam încotro? Prea îl iubeam. I-am reparat cît am putut aripa cu pap şi şindrilă am cerut permisie la un cîrd de cocori şi mi-a plecat căluţul. I-am dat o măliguţă ca merinde, o poză de mine la trei ani şi cadou un telefon cu butoane mari dar tot nu se potrivea la copită “...roagă cineva acolo să-ţi lege un băţ, poate...” i-am sugerat înainte ca să cădem unul pe gîtul celuilalt şi să se ridice în văzduh. Mi-a lăsat şi el ca amintire ceva fire din coadă “...că dacă înveţi vioara, îţi faci din ele arcuş şi mă pomeneşti...” Mai mult ca sigur că ceva observatori de păsări au avut un atac de inimă văzînd un cal alături de cocori, mai în urma lor dar totuşi... Acum sunt singur. Cine să mă poarte la cea mai Cosînzeană (chiar dacă nu a reuşit, dar mereu încerca o dată a şi vrut să închirieze un balon gonflabil dar nu i-au ajuns banii) cine să-şi bată joc de mine în mod ironic (ca atunci cînd mi-a spus că vrea o ciocolată caldă dar eu ştiam că e alergic la cacao şi mă mai întreb ce căuta el), cine să mă ajute cu idei necoapte (“...scrie-i de mine, scrie-i de noi, scrie-i de inelul care-l porţi în buzunar, scrie-i de fîn, scrie-i de ea în fîn, scrie-i de voi în fîn, de noi trei în fîn...”). Anii au trecut. Stîlpul de telefon a înlocuit cutia poştală. Am cules cîteva mii de pagini scrise şi nu mai am nici loc în buzunare nici idei în cap. Încep să uit calul, nu credeam că era posibil. Mi-am lăsat barbă. Mi-am luat un borcan pentru peşte, peştele mai tîrziu. M-am angajat la pompieri voluntari. M-am înscris la The Voice în trei ţări. Am început să croşetez. M-am luat de vioară dar îmi mai lipseau ceva fire de coadă pentru arcuş. Într-o zi a revenit. Calul. Murdar, asudat, obosit. Ne-am îmbrăţişat, pupat, făcut o baie împreună. “De ce ai revenit?” l-am întrebat după o proaspătă porţie de fîn. “Fiindcă m-a năpădit dorul.” “De mine?” “De cea mai Cosînzeană între Ilene.” L-am înţeles, o, Doamne, cum l-am înţeles. M-am lăsat de barbă, peşti, pompieri, vioară, etc. şi m-am pus iar la scris. Am buzunare noi, am loc nou şi calul tot îmi aruncă idei noi şi eu tot îi arunc poveşti primenite... acum sunt sigur că murim împreună. Adică oamenii nu mor dar caii da. Păcat. Cel puţin ştiu acum că cea mai Cosînzeană are doi admiratori juraţi. Ce noroc de ei.

• back to list   • back   • next

Elixir Timpul trece. Gîrboveşte, ofileşte, nimiceşte. Te uiţi în oglindă, îţi zici... Timpul trece, gîrboveşte, ofileşte, nimiceşte, şi uite totuşi obrajii îmi sunt îmbujoraţi pielea netedă sînii mere pădureţe şi sfîrcurile devin cremene numai la gîndul că cineva le atinge... cineva. El. Deschizi robinetul o ploaie artificială pătrunde între miile fire de păr le lipeşte de cap le mîngîie îţi pătrunde între buze între sîni între coapse unde degete subţirele şi inocente se dau la zbenguit cu pîrîiaşe subţirele şi inocente se împletesc se trîntesc se ascund cînd, deodată, furtuna dă peste ei şi macină totul în cale, striveşte, opăreşte, nimiceşte... se opreşte şi picături fierbinţi fură parfumul de femeie ce abia se trezise în tine înainte de a dispărea undeva, dedesubt, pierdute. Oftezi, o linişte vrăjită se aşterne pe lume. Prosopul gigantic the înfăşură te înfunzi în adîncimile fotoliului şi iei cartea de pe măsuţă o deschizi la pagina cutare cauţi linia cutare şi continui să citeşti. Elixirul meu secret, zîmbeşti, cum mă vede el, cum mă văd eu, cum sunt.

• back to list   • back   • next

Departe Departe de cine? Departe de tine Ca cel ce din vale scria, de Rovine, Dar eu nu am veste Nici har de poveste Eu am doar cuvinte lipsite de minte Şi gînduri funeste. Şi gînduri? Ce gînduri? Sărace în rînduri Sau uite, aiurea bătute pe scînduri Niţel dobitoace De-acolo încoace La sunet făloase dar moartea în oase Şi-n suflet le zace. Şi cui le scrii, mie? Pe pat de hîrtie Duzina şi suta şi încă o mie În glod făurite Stîngace, smintite La cuget senile la sens imbecile La ghiară tocite. Şi cine ţi-a zis-o? Păi... tu mi-ai descris-o C-o lungă tăcere-n allegro deciso Venea porumbelul Cutia, inelul Venite de coale, legate dar goale C-a meu cerebelul. Băiete, băiete, Ţi-i mintea sticlete Ascultă tu inima asteiei fete Adînc e abisul Semeţ este visul La mijloc o viaţă, ba soare ba ceaţă Da-n noi... paradisul. Doi copii, o aminitire, Două inimi, o iubire.

• back to list   • back   • next

Trezire Poetică Uite, m-a năpădit, aşa, aveam vîntul în pupă şi trebuia să-mi exersez dreptul meu a rima chiar dacă avea să mă coste libertatea colecţia me de cuie de cizmărie viaţa. Am intrat în primul magazin şi am început să recitez prima mea improvizaţie: Dă-mi un metru de chinină două grame de slănină şi o halbă de benzină să le pun la carantină. M-am uitat victorios la vînzător şi am aşteptat vorbe de laudă, un leşin, ceva... A luat o bîtă care din întîmplare se afla sub tejghea a cîntărit-o în mînă (trişa) şi m-a trimis la vecinul de peste drum să-i cînt şi lui balada, tare mai eram mîndru de reuşită. Peste drum era un frizer, tocmai ţinea un brici în mînă şi bărbierea un bătrînel: Părul cade toată toamna Şi la domnul şi la doamna Nasu-mi curge că am troamna Şi o cînt pe prăpădoamna. Eram mai mîndru nu se poate, am terminat cu colecţia de oamne şi am rămas ţeapăn, îngîmfat, ochii luminaţi cu o lumină internă, cred că era lumînare. A apreciat, o, a apreciat, mi-a dat briciul adică mi la aruncat deschis şi l-am prins din zbor abil ce eram, ca mulţumire i-am măturat podeaua şi cum amîndoi îşi făceau cruce în veneraţie absolută şi semne spre aprozar le-am mulţumit, am luat mătura şi m-am dus cu ea la aprozar. Peste drum iar. Aprozarul tocmai vorbea cu negustorul dinainte şi cînd m-a văzut cu mătura a fugit în magazin să-şi cheme fraţii, avea opt din ei, unul de trei ani. Am încălecat mătura, în mod simbolic: Fugi căluţe peste dealuri Şi înoată printre valuri Am să-i dau iubitei şaluri Le-a pierdut apoi pe maluri. Cel de trei ani era să se înece de bucurie, ceilalţi au început să arunce în mine cu roşii nu aveau flori la aprozar dar grijulii au aruncat în mine doar roşii putrezite, să nu mă rănească doamne fereşte, am ieşit de la ei încîntat şi în cîntec (cred că era Bach, nu eram mare cîntăreţ) şi roşu ca acoperit de sînge în juru-mi lumea ţipa isterica-i admirare, mă simţeam ca un Beatle pe scenă am intrat două magazine mai departe la un cizmar chior (aşa era scris afară) avea toate degetele bandajate dar un foc năpraznic în ochi după ochelari. Am acceptat ciocanul oferit şi m-am suit pe un calapod: Apa suie sus pe munte Păsărelele sunt crunte Iar găini mărunţi mărunte Dau cu ciocu-n a mea frunte. Poezie plina de zel, de viziuni înaintate, strălucite, gloata de oameni afară devenea mai groasă, cuprinsă de vervă au chemat poliţia să trăiască şi ei acel eveniment unic într-o viaţă am ieşit şi tot învîrteam cu ciocanul în jurul meu şi ei îmi făceau drum ca Marea Roşie în jurul lui Moise profetul şi uite-aşa am trecut din magazin în magazin rîndurile credincioşilor deveneau tot mai groase ştiam că înfiinţam o nouă religie ei îmi aruncau cu bomboane şi cînd s-au terminat bomboanele au început să arunce cu pietre şi după pietre au venit cu furci şi greble şi pluguri şi smartphoneuri dacă rămîneam acolo mă năduşeau cu atîta dragoste aşa că am fugit şi m-am ascuns într-o peşteră. Cu un urs şchiop. Cu o capră cu un singur corn. Cu mulţi păianjeni. Cu o broască care avea nevoie de ajutor la sărit, i-am fixat o atelă din chibrituri. M-a găsit iubita, a adus-o pisica la mine. Mi-a măsurat temperatura mi-a schimbat ciorapii a întrebat noii mei prieteni quadrupezii şi octopezii şi amphipezii de familia lor şi pe urmă m-a întrebat şi pe mine: Ce s-a întîmplat, iubite Cîte fixuri ai sărite Şi de unde nerozia Ce o chemi tu poezia? Că era şi ea poetă, în felul ei, nu bună ca mine dar aproape. Mă simţeam ca în filmul ăla – Umbrelele din Cherbourg unde nimeni nu vorbeşte dar toată lumea cîntă. Noi aproape cîntam. I-am jurat că nu-s sărit de pe fix că nu-s pe droguri, nici măcar pe antinevralgice şi că dacă îi plăcea mai mult inspiraţia mea clasică, eram pregătit să mă întorc la ea. La ea, adică la inspiraţie, nu la iubită. Adică şi la iubită şi la inspiraţia mea defunctă dar nu incinerată, încă. Ca de pildă: Ne-am iubit sub corn de lună A ei raze ne cunună Şi ne susură din strună Noapte bună, noapte bună. M-a iertat. S-a scuzat pentru mine la toţi cei ce am speriat cu gîndirea mea avansată şi le-a dat la toţi un cec fără acoperire semnat de mine la fel ca şi o carte tot semnată de mine care va acoperi cecul în cîteva decenii. Toţi s-au bucurat, mai ales că nu aveau să mă vadă iar. În secret, mai continui creaţia mea avangardistă. Dar nu ziceţi nimănui, vă rog, în special ei, revoluţia continuă în adîncuri insondabile, auziţi rima mea sălbatică aşa muge o trezire poetică. Muge sau mulge? Adică mă spiona?... las-c-o să vadă şi ea şi toţii în cele cîteva decenii venite cum se vor numi străzi după mine şi bătut monezi cu efigia mea şi numit noi născuţi după titlurile poeziilor mele... Măcre după Mărul Creţ, Uposupo după Un Pod Sub Podea, Cecuf după Ceai Cu Frişcă... o, tu, dulce răzbunare literară...

• back to list   • back   • next

Inegalităţi După ani şi ani şi ani m-ai întrebat – unde eşti? După secunde, mult mai puţine ca anii, ţi-am răspuns – aici! Acum aştept iar, ani şi ani şi ani, ai să mă întrebi? Dacă da am să mai fiu acolo să-ţi răspund după secunde mai puţine ca anii? * M-am apropiat aşa de mult de tine că auzeam cuvintele scrise pe meniul din faţa ta auzeam lacul uns pe unghii auzeam nasturii cusuţi. Am deschis la urechea ta o gură cît un motor de avion şi am strigat cu peste o sută decibeli, nu ai asurzit. Nici nu ai auzit. * Te iubesc, îţi spun. Te iubesc, nu îmi spui. Un fel de inegalitate inegală.

• back to list   • back   • next

Dispare Dispare o floare. Dispare. Dispare un soare se stinge în mare cu foc şi dogoare în mare dispare şi sare şi soare. Dispare ardoare uitare apare vulcanul se stinge sub nori de ninsoare. Un vis dezis căzut în abis odată înscris într-un mod indecis imprecis dar concis amintind paradis şi ciupit cu iubire pe-un vechi magadis. Blestemat Apofis l-a ucis. Trecutul pierdutul se mistuie lutul fiinţa dorinţa ş-a ei neputinţa o rimă debilă ceva infantilă ascunde-n silabe o minte senilă o strofă cartofă voroave marcoave idei şi mujdei pluteşte amorul şi crapă urciorul dispare un soare dispare o floare dispare.

• back to list   • back   • next

Listă de Bucate Slănină senină ulei de ricină pansele sărate ceva piperate şi frunze clătite ...îţi place iubite? Sămînţă tăiată apoi măcinată ridichi şi ardei uscaţi între tei cu lapte de vacă născută posacă ...ţi-e scumpe pe placă? O sfeclă tîrzie cu viţă de vie ş-un sfert de smîntînă prin leică de lînă ceva murătură păstrată în şură ...ce inima-ţi fură? Am citit şi recitit lista de bucate (mai avea şi alte bazaconii, dar pricepeţi idea, nu aşa?) era clar că sau vroia să mă otrăvească sau vroia să mă cucerească aşa că am întrebat-o: vrei să mă otrăveşti sau să mă cucereşti? S-a uitat la mine chiorîş a sughiţat de trei ori la intervale precise şi mi-a declarat că vrea să devină şef bucătar pe un vapor iar eu eram cel pe care ea testa ideile. Dacă trăiam, ar fi prezentarea ei, dacă muream, ar fi regretul ei (şi al meu). Cum eram fel de poet cam gurmet (şi eram îndrăgostit cam cumplit) mi-am dat un rendez-vous cu un gropar (hazliu) şi m-am supus exeprimentului (straniu). Trei zile mai tîrziu nu mai aveam nimic a vomita din condimente temperatura mi-a scăzut la treizeşnouă dar cum n-am murit m-am căsătorit (da, cu ea, că şef n-a devenit). Din cînd în cînd mai experimentează cu duşmanii omenirii dar noi doi mîncăm numai la fast-food (temperatura mi-a scăzut între timp la treizeşopt şapte).

• back to list   • back   • next

Anormalii M-am dus şi mi-am cumpărat un autobuz dărăpănat din alea care cînd se întorc la dreapta scot afară o tijă metalică care se ridică şi coboară cîteva ori, am să-i pun ceva ulei, o să meargă. Mi-am cumpărat şi un cal jerpelit cu păr încîlcit are treizeşdoi de ani şi i-a căzut o potcoavă nu am găsit fierar să i-o pună la loc, am lipit-o eu cu lipici de cizmar, am încercat să-l hrănesc cu jăratic, el preferă paie. Apoi o tricicletă se crede bicicletă că i-a căzut o roată la un accident între triciclete, bine, merge şi cu două roate unde să-i găsesc o a treia? O pereche desperecheată de schiuri hazliuri (asta ca să rimeze) erau să le facă aşchii să le pună în foc, le-am salvat şi tot chicotesc îmbrăţişate tot timpul, nu ştiu care-i el şi care-i ea. O sanie dihanie (aşa o chema cînd era tînără) are o şină jumate o funie în roz de care pot să o trag şi preferă să doarmă pe spate... păi, ştiu eu... sănii. Am mai vrut o pereche de boi, nu am găsit, o locomotivă pe aburi, prea grea şi nu prea convenabilă pe asfalt, am luat un şurub, un vapor, aceeaşi problemă ca locomotiva şi în plus avea nevoie de apă, am luat o poză, o pereche de ghete noi, de alea de păpuşi, la farmacie, la noi se poate, un avion cu elice era prea scump, mi-am făcut un model din carton şi pap, o bucată din primul Sputnik, aşa mi-a zis vînzătorul, un meteorit de la mine în curte, l-au adus cu pietrişul. Am luat toate mijloacele de transport (meteoritul tot e unul, transportă microbi) şi le-am dus pe toate la mal de mare le-am aranjat unul lîngă altul după înălţime şi ne-am aşezat să aşteptăm tsunamiul viitor, aşa le-am promis. Pînă atunci ne-am povestit poveşti personale, să ne cunoaştem mai bine. Autobuzul ne-a povestit cum ducea el pe Ana Pauker şi Petru Groza la baluri dansate unde ei dansau dansuri capitaliste, calul a dezvăluit că este descendent direct din linia lui Bucefal şi actele cu dovada sunt închise într-un seif în Elveţia, tricicleta ne-a dus în lumea visurilor cu visul ei să cîştige Tour de France-ul sania a zis că este bi-sexuală dar preferă femei să se aşeze pe ea şi schiurile tot chicoteau mai departe. Boii nu i-am găsit şurubul a început să se învîrtească pînă l-am oprit (trei zile mai tîrziu) poza era a Titanicului şi avea o poveste îngrozitoare cu Di Caprio şi alţii ghetele nu mi s-au potrivit şi ne-am dat bătuţi împreună modelul de avion ştia ce i s-a întîmplat Ameliei dar era jurat să ţină secretul Sputnikul era în fond o bucată de Katiuşa dar erau fabricaţi împreună şi meteoritul era piatră din Siret dar ştia multe poveşti cu peşti şi chestii. După un timp ni s-au terminat poveştile şi ne-am pus la cîntat cîntece patriotice iar eu le-am cumpărat la toţi îngheţată. Calul era cel mai bucuros, a luat îngheţata şi de la celalţi, meteoritul era cel mai tăcut, cred că avea probleme de personalitate. Eu eram cel mai fericit, mi-am găsit prieteni pe viaţă, asta dacă tsunamiul ajunge curînd. * Am terminat cîntecele patriotice inclusiv unul rus propus de bucata de Sputnik; ca să nu înceapă să se revolte prietenii mei am început să le citesc poeziile mele, ştiu, schimb risc de revoltă cu risc de revoluţie dar dacă calul nu fuge curînd atunci rămîn toţi (i-am dat şperţ pe ascunselea un pumn de zahăr tos... so far so good). Tsunamiul încă nu a venit. Poate în cîteva zile, cînd se topeşte Polul Nord?

• back to list   • back   • next

cînd-uri cînd nu îmi dai semn de viaţă cînd nu îmi dai viaţă cînd aştept cînd mai aştept, încă, cînd deschid cutia poştală (virtuală) şi găsesc numai pînze de păianjen (virtuale) cînd nu ştiu dacă mai citeşti cînd ştiu că ştii că nu ştiu cînd aflu că Ileana Cosînzeana e poveste de copii şi nu subiect de poezii cînd cuvinte deştepte proaste naive fierbinţi rămîn doar zgîrieturi de cerneală în dicţionare cînd, în Newton, făcînd observaţii şi notiţe savante fluturele e insectă caleidoscopul e adunătură de cioburi capela sistină e mîzgălelă de creioane colorate roua e noroi naiul e clopot marea e apă în lighean verdele e alb nu pentru mine, pentru toţi ceilalţi cînd inspiraţie începe să dea semne de expiraţie cînd alte cîrduri de gînduri de cînduri

• back to list   • back   • next

Caldeire Ţi-am sărutat palma. Mi-ai sărutat braţul, lîngă cot şi ai pus capul pe el. “Acuma-i dezinfectat,” ai zîmbit. “Da, miros părul ars,” am zîmbit înapoi. Mi-ai pus palma pe obraz “Dezinfectată şi ea.” “Da, miros părul ars...” şi mi-ai tras o palmă care a alintat mai mult ca durut şi focul a ţîşnit şi gurile ni s-au încîlcit pînă au devenit două caldeire împerecheate. “Şi lava, magma... unde se duc după ce ţîşnesc din caldeiră?” ai întrebat cînd ai putut iar. “A ta – aici,” şi ţi-am dus palma la pieptul meu, inima-mi bubuia că credeam că-mi trosnesc coatele. “Adică a ta... aici?” şi mi-ai dus palma la pieptul tău. Nu am simţit nimic, mort ce eram şi poate mort dacă eram simţeam mai mult. “Ai murit?” şi am înviat şi palma sărea jus şi jos centimetri nu milimetri, cum ai reuşit să vorbeşti? “Mai facem o experienţă geologică?” “Tot cu caldeire?” “Tot, cu altele.” Lava, magma, vulcanul... toate au fiert, izbucnit, irupt... “Mai sunt pereţi în jurul nostru?” “Cred că da...” am aruncat un pantof şi am auzit un geam se sparge... “da.” Ai rîs de te-ai prăpădit. “Suntem la etajul doisprezece...” “Şi?” “...şi dacă-i cade cuiva pantoful în cap...” Ai rîs pînă ce nu ai mai rîs. “Pleci?” “Plec.” Ţi-am sărutat palma. Mi-ai sărutat braţul, lîngă cot şi ai pus capul pe el. Am plecat. M-am trezit. În sfîrşit, un vis complet. Naiba dracului, un vis incomplet. M-am pus la plîns.

• back to list   • back   • next

Cauză şi Efect Una îmi este clar: ceea ce se întîmplă într-un moment dat undeva în univers - efectul este rezultatul a tot ce se întîmplă peste tot în univers în momentul precedent - cauza. În fiecare moment - precedent, ulterior, oricare. Nu am fost nu suntem nu vom fi niciodată capabili să calculăm aşa o relaţie cu numărul ei, pesemne infinit, de combinaţii possibile şi cu numărul nostru, minuscul, de informaţii disponibile. Ar fi infinitul un trilion la puterea unui trilion la puterea unui trilion? Haha, o picătură de apă într-un ocean de dimensiunile universului şi exagerez de partea bună, o relaţie şi mai incredibilă încă, nemăsurabilă. 1 impărţit la 0?... asta ar fi corect. Lungimea lui π?... asta ar fi correct. Şi, uite, totuşi cineva, o divinitate care sunt cei ce o cheamă Natură şi sunt cei ce o cheamă Dumnezeu a ştiut şi a putut şi a plănuit declanşarea unei astfel de relaţii la momentul zero, la momentul Big-Bangului cînd mazărea aia sau nuca aia sau mingea aia primată a explodat cu cauza şi efectul aşa de bine ticluit şi înlănţuit şi imobil că un diamant ar fi considerat apă curgătoare lîngă ea. Şi acolo, în infinitul acela de cauză-efect un moment dat plănuit fixat în avans eu şi tu ne-am întîlnit şi am devenit noi. Da. Dar, o, blestemat fie dar-ul ăsta, nimic nu există în universul ăsta fără ceva toleranţă la măsură, fie toleranţă la măsurat greutate, fie toleranţă la măsurat distanţă, fie toleranţă la măsurat temperatură, timp, cantitate... Nici măcar creaţia divină nu scapă de la legea asta supra-divină. Nimic a face. Lege absolută. Legea. Şi maşina universală a universului a început să tragă dupa eă toleranţa ei, necunoscută nouă dar pesemne (poate?) cunoscută divinităţii sus numită fie ea chiar o toleranţă aşa mititică ca trilioane de 0-uri după punctul decimal urmărite de un 1, sau un 2, sau un 7... puţin contează. Ceea ce contează e că după atît şi atît miliarde de ani şi atît şi atît miliarde de ani-lumină după momentul zero toleranţa nu a avut încotro şi a început să se facă simţită. şi acolo unde eu şi tu am trebuit să ne aflăm eu m-am aflat acolo şi tu te-ai aflat acolo, dar alt acolo, şi atunci cînd eu şi tu am trebuit să ne aflăm eu m-am aflat atunci şi tu te-ai aflat atunci, dar alt atunci. Deviaţia de distanţă ridicolă, minimală, în kilometri, deviaţia de timp ridicolă, minimală în ani cînd le comparăm cu miliardele cînd-ului şi miliardele unde-ului al Big-Bangului. Dar în termeni omeneşti – distanţă uriaşă. Intraversabilă. Loc. Timp. Egal cu un cauză-efect ratat. Divinitatea, nu că îi pasă, a ratat planul cu o nimica toată. Eu, tu, noi, ne-a ratat planul cu o toată toată. Şi acum... scriu poezii, scriu elegii scriu lamente. Din cauza unei toleranţe de o nimica toată. O toleranţă de o toată toată. O lume cu eu, cu tu, fără noi.

• back to list   • back   • next

Luncă luncă Luncă luncă Vin’ de aruncă În suflet un dor de să mor, Fată fată Vin’ de-mi arată Căpiţa de fîn ş-a tău sîn, Ciută ciută Vin’ de m-ajută S-aleg ce să scriu ş-un sicriu, Cîine cîine Latră şi mîine Latră şi-n crîng cînd să plîng, Munte munte Sapă-mi în frunte Cu daltă de vînt un cuvînt, Piatră piatră Fierbinte din vatră O voce să-mi fii şi să scrii, Lună lună Cînd noaptea s-adună Adu-mi tu aici licurici, Coasă coasă De-mi fi tu mireasă Mă taie în doi făr’ d-apoi. S-a uitat la mine de cinci ori ş-a făcut cruce de cinşpe ori mi-a măsurat temperatura de cinşpe împărţit la cinci ori mi-a tras o palmă cinci ori, m-a pupat, mi-a tras încă cinci palme o dată m-a tras de ureche, de nas, de mustaţă, de păr din cap, de păr din piept (cinci total) m-a pupat încă patru ori să fie cinci total şi mi s-a aşezat pe genunchi. Mă cizmă cizmă Ai la cap romatizmă? Păi zi doar că vrei să mă bei. Din ziua aia nu i-am mai permis să mă cheme cizmă şi nu mi-a mai permis să-mi fie sete.

• back to list   • back   • next

ad-hoc, altul, trei Zînelor cu ochiu-n dor zvăpăiate de picior zău, îmi pare rău de ştire dar a ei ochi şi privire arde-n verde foc şi pară prigoreşte şi doboară lîngă ea n-aveţi voi nici mic focşor de licurici. Zîne bune şi străbune tinereţe o minune de aici şi pînă-n munte unde cai cu stea în frunte bat copite în scînteie nu-i mai sprintenă femeie de-ar fi să vă potriviţi aţi fi greieri adormiţi. Zîne cum nu-s altele voi şi celelaltele corpul ei spic de secară faţa ei tablou în ceară sînii mere-abia născute pe teribile redute păi, vedeţi, lîng-a ei fire voi rămîneţi cam... neştire.

• back to list   • back   • next

ad-hoc, altul, patru Cine, cine prin coline ochi şi inimă îmi fură şi pluteşte lîngă mine? O mireasă graţioasă mlădioasă şi sfioasă iar cînd ziua cu-a ei foşnet peste flori de tei se lasă ce frumoasă. Dar cu seară ce de fiară. Cine, cine mîna-mi ţine cînd din frageda ei gură plouă stele peste mine? O furtună se adună se cunună cu o strună nori sălbatici se ridică şi imbracă mîndra lună inimi tună. Vine noapte chin de şoapte. Cine, cine curge-n vine cînd pun mîna l-a ei mură şi jăratec turnă-n mine? O fetiţă fărîmiţă dar domniţă dar crăiţă fildeş aprig muşcă-n mine din micuţa ei guriţă dar zeiţă. Cine cine pleacă vine ani aş da fără măsură pentru-o noapte lîngă mine. O robie o sclavie dată mie ce mîndrie în genunchi aştept comanda cînd cu zorii să mă-nvie: ziuă fie!

• back to list   • back   • next

O cireadă de vaci Nu m-am culcat cu găinile, nu m-am culcat deloc. Nu m-am sculat cu cocoşii, nu m-am sculat deloc. Că nu am dormit. Şi deodată m-a lovit/izbit/trăsnit o idee de geniu (nu pustiu, ăla-i a lui Eminescu) să-i scriu şi ea, surprinsă ca una din actriţele alea de la începutul secolului (trecut, am văzut-o la un film cu Harold Lloyd) a început sa sară de bucurie să cumpere un bilet de loterie să îndoaie foi de hîrtie (şi mai alte care se termină cu ie) şi aruncă în sus cu piciorul drept de la genunchi în jos şi pe urmă aruncă în sus cu piciorul stîng de la genunchi în jos şi încă de cîteva ori dreptul şi stîngul (intercalate, nu împreună că ar cădea) şi eu (acelaşi film cu/ca Harold Lloyd) încep să fac la fel dar invers cînd ea dreptul eu stîngul cînd ea stîngul eu dreptul (pare ca dansăm un Charleston îndrăcit cu un singur corp cu patru picioare) şi plecăm în zare unde ne pierdem (văzuţi din spate) sau dă peste noi un tren (tot văzuţi din spate) sau o cireadă de vaci (tot văzuţi din spate). Ce era scris pe hîrtie că a început să sară de bucurie să cumpere un bilet de loterie să îndoaie foi de hirtie (altă hîrtie, pentru maşină de scris)? Nimic. Că aşa a zis regizorul filmului ăla şi aşa a scris scriitorul (hahaha, las’ să mor de rîs) fantaziei asta (un fel de Eminescu/Harold Lloyd pierdut care a dat peste el şi un tren şi o cireadă de vaci). De data asta nu am să numesc creaţia ca aparţinînd familiei expresoide ad-hoc ci ca aparţinînd familiei bovinoide vaci. Şi poate ea o să rîdă sigur că nu o să plîngă poate o să caşte poate o să nu citească (nu mă corectaţi, vă rog, e în românească pură de pe la mine) dar eu cel puţin am să pot să-mi arunc capul sub pernă (nu mă corectaţi, vă rog, aşa se face pe la ora asta pe la mine) şi să-l aştept pe nene Morfeu (odrasla lui Hypnos el însuşi prăsila lui Nyx ea însuşi puica lui Chaos el însuşi progenitura lui Chronos ş.a.m.d. pînă la Adam şi Eva, da, ştiu, altă mitologie). Casc (scuzaţi). Noapte bună (căscaţi). PS. (că îi plac) Nu erau multe vaci, trăiesc.

• back to list   • back   • next

Fortunat (Fortunat, Bourvil, 1960, Franţa) Istoveşti sleieşti munceşti meşteşugăreşti, căzneşti, îndrăzneşti chiar să... iubeşti, cade noru cu toporu şi îţi taie fraged zboru, o, dihanie de soartă duci supliciu l-a mea poartă şi mă mistuie-acu doru. Oi, frăţîne nu rămîne decît pumn închis de grîne şi ceva fărîme pîne pentru mîne. * (altceva, altcineva, altcîndva, altundeva) Istovesc sleiesc muncesc meşteşugăresc, căznesc, îndrăznesc chiar să... iubesc, etc.

• back to list   • back   • next

Două posibilităţi Doar două posibilităţi. Prima - poşta nu te ajunge. Sub-posibiltăţile aici sunt: Poştarul/poştăriţa şi-a frînt un picior, poate două, şi au urmat complicaţii gen guturai, vărsat de vînt, lipsă de ghips, amnezie totală. Calul poştarului şi-a frînt un picior, poate două, şi nu erau alţi cai, cămile doar în Africa, măgari doar în guvern. Grevă generală la poştă, şi poştari şi cai. Conştienţă ecologică subită şi nu au cai, numai maşini. Poştarul îţi citeşte scrisorile mele şi după cîteva a avut un atac de inimă/ficat/rinichi sau le citeşte şi a avut un atac de conştienţă linguistică sau le citeşte şi le publică ca “avuţiile necunoscute/recet descoperite a lui Eminescu” şi face o groază de bani sau le citeşte şi le publică ca “avuţiile necunoscute/recet descoperite a lui Eminescu” şi a fost asasinat. Un puţ de petrol instaurat recent între poştă şi tine. Etcetera. A doua – poşta te ajunge. Sub posibilităţile aici sunt: Ai două cutii poştale, una goală pentru lucruri temeinice şi una care se revarsă pentru lucruri netemeinice şi poştarul decide care vine unde, a mea la ne, desigur; sau tu decizi şi tot a mea la ne, desigur şi tot ce se revarsă ajunge la serviciul de salubrizare al cutiilor poştale – SSCP. Ai mii de scrisori şi a mele cad mereu la fund dat fiind greutatea lor specifică (gamma) între aur şi plumb şi cea intelectuală (ai chiu) între Einstein şi Păcală. Poşta miroase a petrol, vezi mai sus, şi o trimiţi la decontaminare însoţit de felurite dez-uri tip dezinfectare, dezacidulare, deznisipare, dezoxidare, dezmolozare, dezintoxicare ş.a. şi se pierd pe drum (mereu?). Etcetera. A treia (da, am spus două) – poşta te ajunge şi nu o citeşti. Sub posibilităţile aici sunt: Zici mîine, mîine zici mîine adică poimîine referitor la prima zicere, mîine adică poimîine zici mîine adică răspoimîine referitor la prima zicere şi poimîine referitor la a doua zicere, mîine... ş.a.m.d. Închizi ochii, numeri pînă la o sută şi speri că te trezeşti din coşmar cînd deschizi ochii dar cînd îi deschizi coşmarul tot acolo e şi închizi ochii iar şi încerci la o mie, în zadar. Îţi zici că numeri la un milion şi atunci o să citeşti dar mereu adormi, sughiţi, cînţi şi trebuie să reîncepi, după cinci luni ai ajuns la cinzeşpatru. Încerci usturoi, înainte ca preţurile să urce, apă sfinţită, apă de robinet, Coca Cola, o cruce de diferite măsuri, steaua lui David, o hamsa, dulceaţă de prune verzi (dacă gaseşti e o minune) numai ca să dispară. Etcetera. A patra (da, am spus două) – poşta te ajunge şi o citeşti. Sub posibilităţile aici sunt: Rîzi de te prăpădeşti, sper că nu te-am prăpădit. Nu rîzi, nu zîmbeşti, nu gîndeşti, nu înţelegi. Înţelegi. Nu ai timp sau te grăbeşti sau aşa e intenţia şi citeşti fiecare a doua literă al doilea cuvînt a doua linie a doua poştă sau de la sfîrşit la început... nu-i mirare că sub-posibilitatea devine posibilă cînd ideea scrisă devine harababură citită. Citeşti dar nu vrei să citeşti, o osîndă. Nu vrei să citeşti dar citeşti, o osîndă. Etcetera. A cincea (da, am spus două) – irelevant poşta, aştepţi. Fără sub posibilităţi. Pînă poşta nu mai e poştă. Pînă poşta nu mai e. Pînă poşta nu mai contează. Pînă nu mai contează. Nimic. Şi atunci – nu mai contează. (Etcetera nu mai are rost.)

• back to list   • back   • next

Literaţie Un chibrit sub o ploaie torenţială tot s-ar aprinde dacă ar ştii să citească, Un gheţar pe faţa întunecată a lunii tot s-ar topi dacă ar ştii să citească, O buturugă uscată de zece ierni încoace tot ar foşni dacă ar ştii să citească, Un izvor băut sec de cinşpe cămile tot ar clipoci dacă ar ştii să citească, Tu fiinţă fermecătoare şi încîntătoare doar ştii să citeşti, nu?

• back to list   • back   • next

Orchestră O noapte pătrunde prin norii de lînă Şi seamănă licuri pe iazul zbîrcit, În albia cerului, luna cadînă Se spală-ntr-un lapte cu raze boit, O frunză uscată ciupeşte o strună În plin dezacord cu a gîndulu-mi ton, O haită de lupi se zgîieşte la lună Şi url-un amestec de nai şi trombon, Un vînt uşurel la a peşterii gură Încearc-un duet c-un stejar înăsprit Dar briza flecară atenţia-i fură Şi-n doi cînt-un vis de ţambal ruginit, Cu-ncetul şi alţi candidaţi la orchestră Apar, iau un loc pe deplin meritat – Un ţap, o ciupercă, o şchioapă ginestră, Un deal dezgolit, un gîndac îngîmfat... Apar, se adună, o cacofonie Hrănită cu-a vieţii sălbatic tumult Îmi macină oasele, pieptu-mi învie Şi toarnă beţie în visu-mi incult. Creionul muiat cu otravă m-adapă Dar vîrfu-i începe să zboare prin scris Şi coase cu strofe ba sfîntă ba ţoapă Un iad? o slăvire? un mort paradis? Cerneala tot picură-n fluviul de sînge Orchestra se-neacă-n potop de cuvînt Nimica şi nimeni cu zorii nu plînge Poetul muţit sub un pumn de pămînt. O noapte se scoală din norii de lînă Culege-a ei licuri din iazul zbîrcit, Din albia cerului, luna cadînă Dispare-ntr-un lapte cu soare boit.

• back to list   • back   • next

Fericiri, mici Este două treizeşopt noaptea. Adică dimineaţa. Adică ca de obicei, luînd în consideraţie o oarecare distribuţie statistică. Lupii nu urlă, nu-i dimineaţa la Botoşani cînd plecam la şcoală la ora şase, iarna, zgribulit în paltonul meu peticit de maică-mea, fericit, da, că tare mă mai consideram harnic şi eroic. Nici avioane nu zboară peste casă, nici peste Botoşani nu zburau că ce aveau avioane să caute la locul cela uitat de omenire dar care-mi era o lume întreagă, a mea, toată lumea în afară poate de sutele de cărţi în care mă înecam, fericit că ştiam să citesc şi să visez. Tiţa nu mi se gudură lîngă picioare cum o făcea la Botoşani la orice oră de noapte sau zi sau ce-i dincolo de aste două definiţii de timp în afară de cînd muşca poştarul sau îmi sărea sub plapumă irelevant de cîte ori taică-meu o alunga jos la podea, fericit, nici un balaur nu mă putea răpi cu Tiţa lîngă mine. Este trecut de două treizeşopt, noaptea. Mă uit la ecran. Un ţînţar bîzîie. Fericit, eu nu ţînţarul că îmi trec prin cap Botoşanii, maică-mea, taică-meu, Tiţa, că îmi trece prin cap de tine. Tu.

• back to list   • back   • next

Ghici gicitoarea mea Nu îmi amintesc ce am scris. Este imposibil cu sute de poezii şi sute de mii de cuvinte. Îmi amintesc de ce am scris, mult mai simplu. Acuma ghici gicitoarea mea: de ce am scris? Indiciu: răspunsul e diferent cînd cel ce răspunde este eu, tu, altcineva.

• back to list   • back   • next

ad-hoc, altul, cinci Nu ridica ochii la cer cînd îmi vezi numele, cu smerenie istovită şi o întrebare mută, gen ...ce am făcut Dumezeule că m-ai osîndit cu aşa pacoste?... că răspuns direct nu ai să primeşti. Dar răspuns indirect da o să ajungă, oleacă de răbdare treci încă cîteva colţuri de stradă, nu ştiu exact cîte, şi dacă reuşeşti să le ocoleşti fără să dai cu capul de un stîlp deodată... Libertate!... strigi şi sari în prima fîntînă arteziană care nu-i spartă sau uscată sau plină de monezi parte oxidate parte ruginite parte doar nasturi în metal. Un fel de Arhimede exaltat dar alt subiect, alt cuvînt, aceiaşi exaltaţie; nu trebuie să fi goală ca el s-ar întoarce capete după tine chiar de ai fi îmbrăcată în beton, uite, a meu s-a răsucit în aceiaşi direcţie de treişpe ori deja şi mai răsuflu (cam greu, adevărat, dar mai am treişpe rotaţii în mine). Un nor de ţînţari în jurul meu. Un nor de fum nu în jurul meu, nu fumez. Un nor de gînduri înăuntru meu. Şi tot ce îmi zboară în incinta capului (mai mult cavitate decît celule organice) este să sculptez afară din tine oarecare stinghereală să mă scuz pentru deranj şi să promit rezolvare. Arhimede nu-s, dar ştiu că piatra se scufundă lemnul pluteşte şi un spaţiu, fie fizic fie mintal, poate fi ocupat doar de un singur obiect la un singur moment în timp. O observaţie aplicabilă în general, nu mie dar aplicabilă. Mai am treişpe rotaţii, cum zis. Înăuntru norului de ţînţari înăuntru norului de nu fum înăuntru norului de gînduri la centrul creaţiei care se cheamă eu este tu. Punct de vedere cam ptolemeic dar, vezi, a avut şi el dreptate în ceva aspecte. Ştiu. Ştii?

• back to list   • back   • next

ad-hoc, altul, şase Uite-aici la mine-n tindă Stau întins pe rogojină Şi c-o putredă prăjină Bat stejarul, trag şi-n ghindă. Cade ghinda, deasă, plouă Peste mine, straturi groase Crapă-n mine muşchi şi oase Cad şi veveriţe, nouă. “Zi, cumătre, ce păţit ai, Nu te ştim aşa sălbatic, Ţi-ai pierdut ş-a tău jăratic Şi fetiţa ce iubit ai?” M-a înfuriat jivina “Păi, ce-ai fi tu măi bădiţă Veveriţ sau veveriţă Ce îţi pasă cu-i e vina?” Şi am tras c-o piatră-n una Vai de capu meu şi mine Au venit înc-o zecime De s-a-nfricoşat şi luna. Mi-au muşcat juma ciorapul Mi-au furat o portocală Au tras sus o nicovală Ca să-mi netezească capul Mi-au cîntat o serenadă Ce-au tradus în albaneză Mi-au propus o epiteză La penultima-mi aubadă... Cînd m-am dat bătut în fine Am rămas făr-o ureche Două găuri ca pereche De origine canine Fără nasturi bani sandale Dar c-o coadă nemiloasă Deasă lungă şi stufoasă Gîdilînd cărări nazale... Alţi şi alte cu şi fără Încă mult mi se năzare Dar e timpul de... culcare Vreau să dorm şi eu o ţîră. Mi s-a terminat nevoia Să pălăvrăgesc tîmpenii Plec, visez ceva decenii D-aia, Maja, a lui Goya. * Adică... asta e un aşa fel poezie? a întrebat. Am încercat să răspund. Adică... asta-i ce-mi tot scrii? a întrebat. Am încercat să răspund. Adică... vrei să-mi zici ceva? a întrebat. Am încercat să răspund. Cui? De-ar fi întrebat. Era doar o uşă deschisă care mai scîrţîia oleacă, pe urmă a tăcut şi ea.

• back to list   • back   • next

ad-hoc, altul, şapte (zeci? sute? mii? nenumărate?) Am tras o linie diagonală cu un stilou cu bilă, era mai convenient, de la stînga sus la dreapta jos. Pe urmă am tras încă o linie diagonală de la dreapta sus la stînga jos. Am făcut doi paşi înapoi şi am admirat creaţia cu un ochi critic ofilit. Hm, ai fi putut crede a un X majuscul. Sau a un obstacol anti-tanc bi-dimensional. Sau a o bandă adezivă lipită de poliţie pe o uşă în spatele căreia a avut loc o crimă de pasiune sau are loc sau ar avea loc dacă ar avea loc. Am încercat să aprind X-ul aşteptîndu-mă la cel puţin o explozie vulcanică atomică de balon de săpun... nici nu s-a aprins. A fîşîit oleacă şi tot la fel a rămas, o cîrpă udă aruncată în mare, sigur de ce nu? Poate îl şterg? (atunci de ce l-ai desenat? întreabă o voce cu un ochi critic ne-ofilit). Poate mai adaug cîteva linii şi fac din el căsuţă, cu masă scaun pat şi o uşă prin care ea intră cîntînd aruncă în foc straiele şi a ei şi a mele şi pe urmă mă aruncă în foc şi pe mine, cu ea, împreună pînă nu ne mai sculăm şi rămîne doar jăratic de amintiri? Crima de pasiune sus anunţată. X. Mai simplu, este doar un computer (pe engleză) fac un undo (pe engleză) şi mă întorc la pagina goală (pe toate limbile). Cred că era dedesubt ceva text înainte, unde dracu s-o dus textu ăla? L-am scris vre-odată? * Luna intră pe fereastră (altă lună, nu aceea care Diaconu m-a învăţat în alt mileniu să o cînt la acordeon) şi îm zice să caut altă profesie că “ca poet, eşti nul,” zice ea, “încearcă ca la inspecţia de taxe.” Are dreptate, văd şi eu cacofonia. Se ascunde după un nor să nu arunc cu pixul în ea.

• back to list   • back   • next

ad-hoc altul, opt, sau “Vorbind la” Am vorbit întîi la lampă. Am încercat felurite lămpi, majoritatea cu bec cu filament dar era şi un neon pe acolo, chiar şi un LED. Am găsit în pod o lampă felinar care mergea pe gaz dar nu avea fitil, am încercat să discut totuşi şi cu ea. Vorbeam la lampă. Nu a răspuns. Niciuna. Aveam alte opţii, nu mă dau eu bătut aşa uşor. Am încercat cu un stîlp, a rîs de s-a prăpădit, cred, că de răspuns nu a răspuns. Mai erau ceva pereţi nu dărîmaţi pe acolo parte vopsiţi cu ulei parte cu var parte cu motive angelice, nu prea clare dar nici interesante... toţi au tăcut. Chiar la bancurile cele mai alese sau la dramele cele mai triste nici nu rîdeau nici nu plîngeau. Mai cădea o cărămidă ici colo dar nu cred că mă ţintea. După pereţi am mers la diferite garduri, majoritatea de biserică dar parte de grădini publice şi tot mergeam şi vorbeam la gard mai şi gesticulam cînd mă ataca entuziasmul ţopăiam, strigam pînă am văzut că se ia un poliţist după mine care vorbea la telefon (el reuşea, pare că) şi am fugit de acolo de îmi scăpărau călcîiele. A durat trei zile pînă au stins incendiul. Ce am mai încercat să vorbesc la? Cutii de conserve, parte goale parte pline, un ştiulete de popşoi trei ciori una din ele şchioapă o bancă publică cu aproape toate scîndurile intacte o poartă de cimitir (în cimitir nu am îndrăznit să intru, poate îmi mai răspundea cineva?) o găină de plastic o piesă de cinci bani de aluminiu un fluture mort acu cinci ani (l-am văzut fiecare an acelaş loc, nu a putrezit). Cred că fac o pauză cu vorbitul şi am să încerc cu cîntatul. Încep la cimitir, înăuntru. Cum cînt eu sunt sigur că cineva o să mă cheme să tac, un început şi ăsta, nu aşa?

• back to list   • back   • next

Trezire Treaz. La fel ca celelalte nopţi înainte, pesemne şi după. Miez de noapte, aşa zis, nu zero-zero ci undeva între zero-zero şi răsărit-de-soare. Găinile şi cocoşii dorm, cîinii dorm, vrăbiile dorm, lămpile de stradă dorm. Noroc că matematicianul în mine mai doarme altfel aş fi trebuit să mă uit la ceas. Mă uit la ceas, s-a sculat, dracu să-l ieie. Ies din pat? Încerc să-mi amintesc ce am făcut celelalte nopţi, poate fac azi altceva?... ieşit din pat şi înapoi în pat ieşit din pat şi un tur de cameră şi înapoi în pat sau aşezat la ecran - aprins - stins - înapoi în pat sau aşezat la ecran - scris cîteva zeci sau sute sau mii de cuvinte - şters sau nu şters şi apoi înapoi. În pat. Poate înainte de şters... trimis? Trimit? Scriu. Dacă aş fi avut un leu pentru fiecare text scris aş fi un milionar, în lei, sau mai curînd un miear aşa zis, tot în lei ceea ce nu contează că bogat sunt deja şi nu am nevoie nici de milionul nici de mia de lei. Bogat. În gînduri, amintiri, vise şi de altele ale astei familii, chestii cu poate, cu dacă, cu să zicem că şi altele de ale asteilalte familii. Scriu realitate pentru cîteva minute pentru cîteva mii de cuvinte înainte de şters înainte de înapoi în pat, eşti aşezată pe genunchii mei eşti aşezată la masă faţă de mine îţi leg şnururile la tenişi tu cumperi şi eu trag căruciorul la supermarket mă tragi de ureche cînd privesc o alta şi mă săruţi pe gură cînd mănînc dulceaţă respiri lîngă mine, dormi. Mă uit la ceas. La naiba cu matematicianul.. Şterg. Tot nu citeşti, îmi rămîn leii mie. Îmi rămîi tu mie. Bogat ca Cresus. Înapoi în pat. Mîine, ce fac mîine cînd mă trezesc miez de noapte?

• back to list   • back   • next

Piatra Strîng piatra în pumnul stîng. Strîng piatra în pumnul drept o strîng în amîndoi pumnii mai iese o picătură de apă şi cade peste biata frunză în mijloc de deşert, lîngă mine. Încearcă. Amîndouă. Mă uit împrejur la frumuseţea de nisip cu dune cu sclipiri de sticlă... cînd am fărîmat eu toate pietrele din movilă şi am ajuns la frumuseţea asta, încîntătoare, stearpă? Ultima piatră. Movila terminată. Ultima frunză. Era odată un frunziş dar a secat, încet, frumos, liniştit, praf de frunză cu praf de piatră cu vînt şi eu creatorul deşertului, mă simt mare tare uscat, curînd praf de om alăturea de celelalte, parte din creaţie. Mă culc lîngă frunză pun mîna streaşină peste ea să o apăr de soare îi cînt să o fac să uite îmi mulţumeşte, îngălbeneşte, se îndoaie şi eu mă uit neputincios şi nu am nici la cine răcni, deşertul îmi cîntă şi el mie are inimă deşertul plin de nisip deşertul frumos deşertul. Noaptea cade, o noapte absolută cu miliardele ei de sclipiri astrale şi trăsături de foc care taie bolta cerească ba ici, ba colo, las pleoapele să cadă peste ochi şi încerc să-mi amintesc începutul, sfîrşitul îl ştiu. Îmi amintesc zîmbesc rîd strig cuvinte desperecheate adorm. Dimineaţa frunza e dispărută Deşertul îmi oferă casă. De unde... vulturi în deşert?

• back to list   • back   • next

ad-hoc, altul, nouă Am măsurat lăţimea. Am măsurat lungimea, mai lungă ca lăţimea, sigur, pe urmă înălţimea pentru care am luat o scară şi era să-mi rup capul am început să calculez metrii pătraţi de perete cu uşi, fără uşi, de podea de tavan... nu, nu la fel ca podeaua metri cubi metri la puterea a patra în caz că ar exista o a patra dimensiune la a cinşpea dimensiune m-am dat bătut şi am început să gîndesc cîţi metri pătraţi sau cîţi metri cubi aş oferi pentru cîteva ore de somn unui moş Ene care mă ocolea ca ciuma în loc să-mi vină pe la gene. Nu a ajutat. Am trecut la numărătoarea clasică de oi am încercat berbeci au urmat furculiţe în saltare frunze de geraniu alarme de pe la vecini şi cînd mi-a ieşit număratul pe nas fără să-mi intre somnul pe creier am început să cînt cîntece patriotice în gura mare (cîteva pisici au fugit la vecini) cu variaţii nu prea patriotice dar deajuns de descriptive ca să intru la închisoare pe un timp nedefinit. Nimic. Tot treaz am rămas. În disperare de cauză am început să scriu ad-hocuri tot scriam şi ştergeam scriam şi ştergeam scriam şi... nu, nu cu o cîrpă, cu delete. După cîteva sute de astea, amestecate cu oi şi berbeci şi restul am lăsat cîteva alese aleatoric pentru posteritate iar restul le-am ferfeliţat cu un VISTR algoritm să nu îmi fure cineva geniul. Cred că la urma urmei adorrm, nu pe veci, mai am cîteva zile pînă la faza finală dar aşa, cîteva ore, fără vise. Visele le am treaz, mi-s deajuns, poate chiar prea mult, poate chiar de asta rămîn... treaz?

• back to list   • back   • next

ad-hoc, altul, zece Între blide şi stafide zbori pe zîmbete candide, Între torbă ceai şi ciorbă stai cu îngerii la vorbă, Între stor ş-aspirator cînţi cu ciocîrlia-n cor, Între masă şi terasă... Doamne, Doamne, ce frumoasă... Măi băiete, vezi tu, cazi între ieri şi mîine, azi, nu că n-ai fi bun flăcău dar... Doamne, Doamne-mi pare rău.

• back to list   • back   • next

ad-hoc, altul, unsprezece Buburuze nu-şi cer scuze Caradaşte vin la Paşte Cap-de-mort, ochi-de-păun, chiftiriţă şi tăun, melci cu coarne bourean căţăraţi pe leuştean Toate astea şi mai alte pe la gîrlă, printre balte, mi-au schimbat copilărie în minune vie. Gleznă fină balerină Ochi în verde de despierde Zîmbet cald, sîn mititel şi a viespii mijlocel, într-un coş cu viorele a ei palme păsărele Toate astea şi mai alte, vis şi stih şi celelalte, mi-ai schimbat ziuă tîrzie în minune vie.

• back to list   • back   • next

Un măgar, un om, o iapă Eu, călare pe-a mea iapă prăpădită, ştirbă, şchioapă, trei potcoave la copită o a patra rătăcită păr la coamă de mai are firicele, dar mai rare scaie-n coadă o grămadă pe sub ochi i-am uns pomadă că pierdută i-i privirea şi o doare amintirea. Lîngă noi a meu măgaru trage după dînsu caru scîrţîie o roată moartă că rugina nu o iartă şi î-i plin cu catrafuse da de unde dracu-aduse? felinare afumate ghete-nalte, scîlciate fusuri vechi şi încîlcite călimări de mult golite mucuri lungi de lumînare sub un nor de praf si sare pufăie bietu măgaru c-are-a amintirii daru. Hei, eram şi noi odată mîndri cum ar fi o gloată de zănatici pui de iele iapa între munţi şi stele cu măgaru după dînsa pîn-şi biata lună plîns-a de deochi şi fericire că vedea cel mîndru mire în a ochiu-mi ameţeală pe sub unghia-mi cerneală aţipit prin spice pline dar cu mîndra lîngă mine hei, eram şi noi odată cum să zic?... ca niciodată? Gîfîie pe munte iapa nu ovăzul şi nu apa nu-şi doreşte, tot nainte măgăruşul, el cuminte lîngă dînsa greu oftează e tîrziu după amiază, uite-am dat de un pîrîu uite-n faţă casc-un hău eu descalec, iapa vine eu la ea şi ea la mine ne uităm, eu număr unu, zice ea – tu eşti nebunu măgăruşu dinapoi bagă capu între noi doi şi trei... sărim departe cine, măi, ne mai desparte? Între fluturi, crini şi ceapă un măgar, un om, o iapă.

• back to list   • back   • next

Drama Azi am fost pe la potică Şi mi-o dat o lingurică Cu un leac de buruiană (Că mi-o dat-o de pomană) Şi mi-o zis că: “Dacă-l bei Ş-apoi numări un doi trei Uite-ajunge-a ta iubită Pe tuleu de răsărită Să îţi cadă între braţe Lîngă chiorăit de maţe.” Ş-apoi coana vraci femeie Spune: “Uite ş-o idee...” Şi-ş netează cruciuliţa Roşă pe a ei scufiţa “Păi că nu ai gologani Du-te bre la Botoşani Că acolo ai un vraci Care mestecă de maci Şi-ţ aduce el iubită Uite-aşa într-o clipită...” Şi-ş mai face cruce mare Pe un piept din zare-n zare. Păi, ştiui eu de Mirceşti, De Hordou şi Ipoteşti Şi de ăia vraci poeţi Mai băieţi între băieţi, Dar de ista-n Botoşani?... Bine, nu suntem duşmani N-am nimica eu a pierde Că pentru-a iubitii verde... Şi mă plec la tîrg acolo Ca şi ăla, Mircea Polo, Caut vracu, caut macu Da găsesc nici nu pe dracu Şi pricep atunci, adică Coana aia din potică M-a miştocărit... păi bine Las-că vin napoi la tine M-ai trimis la vraci şi mac Las-că-ţ vin ţaţă de hac. Da de unde, din potică Nu mai este nici nimică Îi acuma un hambar Cu răvaşe di-anticar Leacu meu de buruiană L-am dat cînelui meu hrană Ş-uite i-a venit iubită Pe tuleu de răsărită Iară eu batu-m-ar mama Scriu cu lacrimi ista drama.

• back to list   • back   • next

Puştoaică Uite-acum citesc cuvinte rînduite-n poezie Şi mi-e teamă c-a tău gîndul o să zică... nerozie, Neştiind să tîlcuiască printre stihuri aiurite Între semne de-ntrebare adevăruri tăinuite Ici şi colo raţiune împănează totolozul Mai găseşti şi o pepită dacă cerni încet molozul Însă dacă ochiu-ţi verde sub o pleoapă se ascunde Şi-ntre virgule răzleţe făr-a şovăi pătrunde Vei găsi un cîmp sălbatic beat cu romaniţă-n floare Vîlvăt de aripi vînjoase ce se-ntrec cu-a serii boare Un durloi ce cînt-o doină cu a lui alun şi maică Şi, la miez de tot şi toate... o, tu straşnică puştoaică...

• back to list   • back   • next

ad-hoc, altul, doisprezece Dacă te-aş fi fost cunoscut la început Nu aş fi fost scris aşa smintit sfîrşit. Aş fi fost scris steauă şi lună Cum lumină nebună năvală s-adună şi-n fîntîna cea verde din ochii-ţi se pierde Cînd cu ieri se cunună. Dacă te-aş fi cunoscut mai demult Eu incult Tu fiinţă să-mi fi şi credinţă şi cult eu ostaş pe a vieţii făgaş şi tumult De te-aş fi cunoscut eu atunci tu soare pe muguri şi prunci tu boare tu floare tu dulce candoare Un vis aş fi zis, aş fi scris. Ignoranţă, distanţă, pierduta romanţă nici n-ar fi existat Nici n-ar fi existat? Păcat. Păcat. Păcat.

• back to list   • back   • next

Nemuritoare Sunt lucruri nemuritoare pe lumea asta. Adică nu lucruri cum ar fi piramidele sau lingourile de aur sau sticlele de plastic, astea au să cadă pradă odată şi odată unei urgii fie ea naturală sau umană. Vorbesc mai curînd de lucruri virtuale cum ar fi prostia omenească. Cum ar fi invidia cruzimea lăcomia răzbunarea ura. Da, şi dragostea, sigur, şi dragostea. Chiar şi cînd o să cadă pămîntul în soare, pînă atunci omenirea se va fi dus pe o altă stea dar au să ducă prostia omenească cu ei, cum spus mai sus – nemuritoare.

• back to list   • back   • next

Un Eminescu Viaţa nu are rost a fi trăită dacă nu te scoli la miez de noapte, nedefinit, şi nu aprinzi o lumînare să citeşti un Eminescu sau te aşezi la claviatură, blestemata pană modernă, să scrii un Eminescu sau te aşezi pe muchie de pat şi închizi ochii şi laşi un soare să invadeze colţurile camerei cu un ochi verde şi o buclă aurie şi un sîn care-şi aminteşte fecioria. Adevărat, ar fi putut fi şi un Alecsandri sau un Coşbuc sau chiar un Creangă dacă ţi-ai pune opinci la picioare şi nai la gură dar, sunt oleacă de patriot local aşa că, hm, un Eminescu rămîne un Eminescu. De cîte ori am citit unul? Zeci, poate chiar sute de ori. De cîte ori am încercat să scriu unul? Sute, poate chiar mii de ori. De cîte ori m-am aşezat pe muchie de pat şi am lăsat un soare verde cu buclă aurie şi sîn care aminteşte fecioria să mă invadeze? Mii, poate chiar zeci de mii de ori. Un Eminescu - opăreşte creierul arde ochii zdrobeşte inima aduce un zîmbet la gură care nici pictor clasic nici modern nu reuşesc să picteze, poartă smoală la clocot sub zăpadă şi atîrnă ţurţuri de gheaţă la gură de vulcan abia erupt. Tu. Un Eminescu.

• back to list   • back   • next

PS Ştii ce înseamnă PS... da, cîteodată chiar şi Prost Scriptum, ha-ha. Ştiu, cîteodată. Dar ar mai putea fi Porţie Slănină (ca ofertă) Pretudindeni Soare (ca meteo) Pacoste Sucălitoare (ca semnătură). Purpurea Sarracenia. Parce Sepulto. Paleozoic Stratotype. Nu, nu Poezie Stupidă, poezie stupidă nu există, numai poeţi stupizi, nu, nici Poezie Stridentă şi nici Poezie Somnolentă/Schiloadă/Surealistă/Saşie/Sordidă cu toate că (parte din) aste calificative ar fi aplicabile. Poezie Sîcîitoare?... sper că nu, Poezie Searbădă?... poate că da, Poezie Sepulcrică, Poezie Sarmalică, Poezie poSteritatică... cine ştie?... (cuvinte propuse academiei şi refuzate în unanimitate). Dar se poate că nu are nimic a face cu poezie ci cu agricultură ca în Piper Surd sau cu antropologie ca în Prostus Singuraticus sau cu entomologie ca în Puricita Saltimbanctita sau cu dentistică ca în Plombă (Super) Scumpă. Dar mai se poate că are un ton ceva mai puţin mucalit decît mai sus zis, ceva mai, ahm, sinistru care într-o latinistică experimentală ar putea fi cum ar fi Poate Sfîrşitum? Sau Pasămite Sfîrşitum? Sau... Pesemne Sfîrşitum? Sau. Chiar. Pa. Sfîrşit. Um. PS Pesemne e timp să mă opresc, înainte a mă diversifica în Poezie inSipidă. PS ?

• back to list   • back   • next

Cu boii Trag boii carul, trag şi eu Mă uit în spate tot mereu Mă ustură un ochi, un gînd, Sunt pui de om fragil, plăpînd           nu zmeu. Pesemne-am fost odată leu Poate chiar sfînt, sau derbedeu, Boii mei tineri, eu vînjos Şi călăream un cal fălos           ş-un curcubeu. Îţi aduceam păduri mănunchi Că te iubeam pînă-n rărunchi Erai icoană, soare, stea Îţi ofeream nu-mă-uita           într-un genunchi. Mă uit nainte, cît mai e? Nu mai întreb de cum, de ce Oftează boii istoviţi... Anii îs grei, şi noi răniţi,           mă bade, bre... Mă pun în jug pe lîngă ei Eu sunt a lor, ei sunt ai mei Şi muşchi cu muşchi se fac în fier Ne punem fel de crucifer...           hei bade, hei... O roată scîrţîie-ndelung Nu mai am păcură s-o ung Se trage-n spate ş-un răţoi, Un ţap salvat dintr-un război           c-un cîine ciung. Nu ne mai pasă de priviri, Pierduţi în sîn de amintiri O armie de bieţi schilozi Pe drum bătut cu alţi nerozi           şi amăgiri. Capul ridic... te văd cumva? C-un ofilit nu-mă-uita Icoană, soare ce erai În a meu vis, a meu serai,           în viaţa mea? Fata Morgana-şi bate joc Rămîn cu boii-acuma-n loc De-ajuns! ne aşezăm în praf E timp să scriu un epitaf...           mă dobitoc... Iubeam, iubesc, uite-oi iubi De-ai fost, de eşti, de nu ai fi, Mă culc aici cu ţap, răţoi... Cu cîine... şi cu noi, doi boi...           şi nu vei ştii. * Peste-ncîlcite rădăcini Un vînt adună mărăcini, Menajeria s-a uscat Nu ai ştiut, nu ai aflat           şi nu suspini.

• back to list   • back   • next

Frumoasă Ai fost frumoasă ca-n poveşti frumoasă ca-n poveşti mai eşti cu delicatul tău parfum ce-mbracă ca un nor de fum şi zîmbet cu colinde dus din răsărit pînă-n apus, Frumoasă cum e c-ai rămas? subiect de sfadă şi taifas prin rîndunele, licurici, prin ţărăncuţe, feţi voinici, c-aşa mijloc nu s-a văzut din viitor pînă-n trecut, O frumuseşe fără rînd nici basme nu te-aveau în gînd un fraged pui de serafin, obrazul artă-n aur fin, sprînceană, deget, picioruş, un ochi de-un verde bătăuş, Chiar mai frumoasă cum ai fost într-un album la adăpost cerşesc un vis, deschid un geam, mă sfătuiesc cu-a lunii neam, şi-apoi în pat mă rătăcesc adorm, să nu-mi mai amintesc. * M-am drus pe drumul de apus pe drumul de apus m-am dus s-a dus şi cînt, s-a dus şi nai, s-a dus şi grai cu chiu cu vai nu mai rămîne pe pămînt stih sau cuvînt, doar oft şi... vînt.

• back to list   • back   • next

Staţia viitoare... terminus, cred “Zăpada cade. Pămîntul se acoperă cu un alb de fecioară imaculat abia aşteaptă a fi pătat rece abia aşteaptă a fi dezgheţat neprihănit abia aşteaptă a fi trezit, topit, sădit, iubit, adînc ca un albastru de cer la miez de vară fără nori fără ciori fără cocori.” S-a uitat la mine cum s-ar fi uitat la un bou care şi-a rupt o coarnă în gaura din gard la un şurub de potcoavă tocit şi ruginit la un coteţ după ce a dat dihoru prin el. În primul rînd, încă nu este zăpadă şi cred că nu va mai fi vreodată, (asta în legătură cu ‘global warming’ul). În al doilea rînd, nu-ţi înţeleg metaforele fi ele subînţelese sau neînţelese sau aiuritînţelese nici dacă mi le-ai fi explicat pe cincisprezece pagini, (eu aş fi zis cinşpe). În al treilea rînd scrii ca o coadă de elefant, (făcea aluzie la un negustor care vindea tablouri pictate de o coadă de elefant muiată în felurite vopsele şi alungînd muşte de pe o pînză întinsă pe o ramă). “Zăpada cade obosită şi poposeşte între oase, Rugina-n floare împînzeşte oţel pierit pe ştirbe coase, Dispare mierla, zgribulită, într-un adînc de scobitură, Hogeacuri fumegă iscoade trimise-n nori de aventură, Fecioara cade-n pat de pene furate dintr-un cuib sălbatic Şi îmi oferă primul strigăt dacă îi sting primul jăratic, Îmi dă urechea, ochiul, gura, şi cînd să-mi deie bob de strugur O las, băită-n poezie şi inocentă ca un mugur.” S-a uitat la mine cum s-ar fi uitat la un ţap care-a crezut bou, făr-o coarnă şi el, la două şuruburi de potcoavă tocite şi ruginite, dublu în valoare, la un coteţ reparat după ce a dat dihoru prin el, dar plin de pene. În primul rînd, dacă vrei să pleci, de ce nu pleci? (bună întrebare). În al doilea rînd, dacă vrei încă să pleci, de ce mai vorbeşti? (şi mai bună întrebare). În al treilea rînd, dacă tot vrei să pleci, du-te! (începeau să îmi fie clare şi întrebarea şi răspunsul). “N-am fost odată ca-n poveşti N-am fost ca niciodată, N-ai fost şi totuşi tot mai eşti Cea mai frumoasă fată.” Nu s-a uitat la mine. Am plecat.

• back to list   • back   • next

ad-hoc, altul, ultimul Centrul pămîntului, o să răcească el odată? Da, pesemne, sigur. Oceanele, au să usuce ele odată? Da, pesemne, sigur. Ţînţarii, au să dispară ei odată? Da, pesemne, sigur. Dragostea mea, o să contenească ea odată? Da, pesemne, sigur. Cînd Capella Sistina şi La Gioconda şi Piramida lui Keops şi Mickey Mouse şi Aida şi Biblia au să cadă în Soare. Da, pesemne, sigur.

• back to list   • back   • next